Noua ordonanță privind recrutarea internațională (OUG 32/2026) promite profesionalizare, transparență și un sistem digital modern. Dar, în practică, a creat un vid legislativ de peste 100 de zile în care nicio agenție de recrutare din România nu poate depune niciun dosar pentru niciun muncitor străin. Portalul vechi al IGI e blocat, platforma nouă nu există încă, iar în unele județe funcționarii refuză să primească dosare la ghișeu. Elena Panțiru, vicepreședintă a Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, a fost la toate dezbaterile guvernamentale, a trimis amendamente pentru fiecare versiune a ordonanței și spune că nimeni nu a ascultat. Într-un interviu acordat Antena3.ro, ea explică de ce legea care trebuia să pună ordine într-o industrie cu probleme reale a ajuns să-i paralizeze pe cei care respectă regulile.
Cum funcționa sistemul până acum. Și de ce nu mai merge
Înainte de noua ordonanță, procesul de aducere a unui muncitor străin în România dura, în medie, un an.
„Încărcam o cerere pe portalul IGI, ne așteptam data de programare la Imigrări ca să depunem dosarele”, explică Panțiru. „Cererea aceea pe portal putea să stea între o lună și șase luni, dar la data la care aveam programare, depuneam dosarele în format fizic. Erau verificate, fiecare dosar era analizat și primeam un aviz de muncă sau un răspuns negativ. După ce aveam avizul, aplicam pentru viza de muncă. Și după ce avea viza, străinul venea în România.”
Sistemul era lent, dar predictibil. „Noi deja ne obișnuisem. Ne făceam planuri: în 2024 pentru 2025, în 2025 pentru 2026. Cam așa au funcționat lucrurile în ultimii doi-trei ani”, explică ea.
Noua ordonanță a spulberat această predictibilitate. Pe 27 aprilie, ordonanța veche (OUG 25/2014) a fost abrogată. În locul ei, OUG 32/2026 prevede un sistem digital – platforma Work in Romania – care devine funcțională abia pe 8 august. Între cele două date, agențiile și angajatorii sunt în vid.
„Din 27 aprilie și până în 8 august, noi nu putem să facem absolut niciun fel de operațiune pentru angajatorii români sau pentru lucrătorii străini care intenționează să vină să lucreze în România”, spune Panțiru. „Avem un vid legislativ de undeva de peste 100 de zile.”
„Avem 41 de județe cu 41 de practici”
În teorie, portalul vechi ar fi trebuit să fie înlocuit cât mai lin de cel nou. În practică, a fost blocat.
„Inspectoratul General pentru Imigrări preia în acest moment cereri în urma audiențelor, care nu pot fi încărcate pe portal din cauza faptului că portalul este blocat”, explică Panțiru.
Și chiar și în audiență, depinde unde te duci.
„Avem 41 de județe cu 41 de practici. Există județe care refuză preluarea dosarului la ghișeu pe motiv că nu există legislație. Ori în ordonanță, în dispozițiile tranzitorii, se prevede foarte clar că schimbările de angajator și cererile încărcate pe portal până la data intrării în vigoare se soluționează pe ordonanța veche”, mai spune ea.
Panțiru a mers personal în audiență cu șase dosare de străini care nu erau în ședere ilegală, dar cărora nu le putea încărca cererile pe portal. „Am prezentat situația și am spus: «Ce pot să fac să-i ajut?» Și vreau să vă spun că am primit, în urma audienței, programare pentru fiecare dosar, pentru că au zis că înțeleg situația. Dar contează foarte mult la ce inspectorat ajungi.”
Amnistia care funcționa vs. amnistia care nu funcționează
Panțiru face o comparațieîntre amnistia actuală și cea din timpul pandemiei.
„În momentul în care am avut pandemie în România, am mai avut o amnistie de felul ăsta. Toți străinii aflați în ședere ilegală din cauza condițiilor de la momentul respectiv au putut intra în legalitate fără nicio problemă, dacă aveau un contract de muncă încheiat în intervalul de 1 la 80 de zile. A fost foarte ușor de procesat și foarte ușor pentru toată lumea ca să se intre în legalitate”, își amintește ea.
Acum, însă „străinul s-a dus și s-a înregistrat. De ce nu i se permite să intre în legalitate cât mai repede? Ce mănâncă, din ce trăiește? El nu poate să lucreze și cred că mănâncă din mila colegilor. Ar fi trebuit ca străinului care vine și se înregistrează să i se permită angajarea imediat la un angajator, fără să mai așteptăm platforma.”
Contractul tripartit: „Un nonsens”
Una dintre prevederile noii ordonanțe este contractul tripartit – între agenția de recrutare, angajator și lucrătorul străin. Elena Panțiru îl consideră o capcană.
„Nu înțeleg de ce ar trebui să am acest contract tripartit, când eu aș putea să am un angajament făcut cu străinul prin care să-i reprezint interesele în România”, spune ea. „Dacă străinul își dă demisia după șase luni, eu sunt obligată să-i dau alte două posturi în România. Dar eu pot foarte bine să cad într-un conflict cu angajatorul, pentru că poate angajatorul crede că eu l-am indus pe străin în eroare și l-am pus să-și dea demisia ca să-l mut la un alt angajator din România.”
Adică agenția răspunde și față de muncitor, și față de angajator, iar interesele celor doi pot fi opuse: „Nu s-a gândit nimeni la chestia asta.”
Dar lista absurdităților nu se oprește aici, susține Panțiru. Prin noua ordonanță, agenția răspunde și dacă lucrătorii străini pică la interviul de la ambasadă.
„Dacă un număr mai mare de 30% din acești străini pică la interviu, sancțiunea pică tot pe agenție. Păi dacă omul a călătorit toată noaptea ca să ajungă la ambasadă – că nu toți au ambasadă în țara lor de origine, se deplasează și în alte țări, vorbim aici de Nepal care se duce la New Delhi – și poate a avut o zi nepotrivită unui interviu, noi vom plăti din garanția pe care o depunem sau noi vom avea licența suspendată”, mai declară vicepreședinta PIFM.
De ce „dispar” muncitorii
Autoritățile întreabă mereu de ce o parte din muncitorii pentru care s-au emis avize nu ajung niciodată în România. Argumentul oficial e că „au plecat în alte țări europene.” Elena Panțiru spune că realitatea e mai simplă și mai frustrantă decât atât: muncitorii stau la coadă la ambasade.
„În Pakistan, pentru o cerere de viză încărcată în 2025, s-a dat programare în 2027. Și eu sunt certată că unde sunt muncitorii? Uite acolo sunt muncitorii. La ambasadă. Vă dau un exemplu: în Indonezia, eu am aplicat pentru viză în noiembrie și a avut interviu pe 17 mai. Dosarul e încă în ambasadă pentru 30-60 de zile, până ce Centrul Național de Vize îi dă acceptul să vină în România” – Elena Panțiru, vicepreședinte PIFM.
La asta se adaugă instabilitatea economică și politică din ultimul an.
„Alegerile de anul trecut au creat instabilitate. Proiectele în care noi ne-am angrenat erau sub semnul întrebării. Am trimis cereri la IGI să anuleze solicitările de aviz de muncă pentru că au căzut proiectele”, spune ea.
Plus războiul din Orientul Mijlociu: „Am avut situații în care a stat străinul cu bagajul în mână la firma de recrutare din țara de origine, cu bilet de avion, și neștiind când pleacă. Îl avea pe 1 martie, l-am mutat pe 7, de pe 7 pe 15, de pe 15 pe 3 aprilie.”
Iar statul român nu a oferit nicio înțelegere, susține aceasta. „Am trimis adrese, am zis: «Uitați, sunt străini cărora le expiră viza, ce facem?» Și ne-au zis: «Păi de ce nu i-ați adus până acum?».”
Atestatele de studii și absurdul cu Fan Courier-ul
Un detaliu care spune totul despre birocrația românească aplicată muncitorilor străini: recunoașterea actelor de studii.
„Ministerul Educației a implementat o procedură de aplicare online, dar care nu are sfârșit, nu are nicio finalitate”, spune Panțiru. „Eu trimit actele prin Fan Courier, primesc număr de înregistrare și nu doresc să-mi trimită actele înapoi prin curier pe motiv că trebuie ca eu, Elena Panțiru, să am contul meu personal și să plătesc corespondența. Le zic: «Doamnă, dar eu nu fac demersurile acestea în numele meu, sunt împuternicitul angajatorului». «Nu. Dacă nu faceți comandă pe numele dumneavoastră, nu vă trimitem actele înapoi.» Deci le trimit prin Fan Courier, ele le recepționează, și mă duc și le ridic personal.”
Iar prin noua lege, această procedură va trebui făcută pentru aproape toți lucrătorii străini.
Cursurile de limba română: obligație fără soluție
Noua ordonanță introduce și obligativitatea cursurilor de limba română pentru muncitorii străini.
„Am întâmpinat de foarte multe ori refuzul lucrătorului străin de a participa la curs. O dată, că a zis că nu este interesat să cunoască limba română pentru că nu este interesat să rămână în România pentru totdeauna. Vrea să stea un an, doi, trei, până când își strânge bani de casă, de pământ. Am avut o situație la Galați unde duminica le-au asigurat cursuri de limba română și, pe de altă parte, lucrătorii au zis: «Duminica vreau să fie ziua mea liberă, deci nu doresc să particip la niciun fel de curs»”, spune ea.
„Avem nevoie de acreditare. Avem nevoie să fim controlați”
Totuși, Elena Panțiru, ca reprezentantă a industriei, cere mai mult control.
„Avem nevoie de acreditare, avem nevoie să fim controlați, avem nevoie de transparență și de trasabilitate – să se vadă lucrătorul de când a plecat de acasă până când a ajuns în România. Dar eu consider că ordonanța nouă este mult prea punitivă și pentru angajator, și pentru agențiile din România”, susține ea.
Ce vrea Panțiru, de fapt, e o diferențiere clară între agențiile profesioniste și cele care „distrug” piața.
„Am întâlnit agenții care făceau activitatea pe care o facem noi și care aveau obiect de activitate «închiriere mașini» sau ceva de genul ăsta. Nu se poate. Noi, Patronatul, am inițiat un proiect prin care solicităm acreditarea noastră tocmai pentru că agențiile de bună-credință au fost puse în aceeași oală cu diverse agenții, cu ghilimelele de rigoare, care n-aveau niciun rost”, explică ea.
Ştiri video recomandate
