”Am fost și încă sunt supărat doar 99% pe Victor Ponta, pentru că el și-a adus contribuția alături de fostul și actualul primar de la sectorul 3 să îi înfigă cuțitul în spate lui Gabi și nu se fac lucruri din astea. Îmi aduc aminte, Gabi și noi, toată familia, am suferit mai bine de 2 ani de zile pentru că am fost trup și suflet cu Victor când a candidat în anul 2016. Dar este istorie. Iar oamenii politici au stomacul tare și trebuie să uite imediat ce se încheie o luptă politică.
Pandele: Vinovatul principal este echipa PSD
Deci eu consider, cauzele care au considerat pierderea Bucureștiului, vinovatul principal este echipa PSD, echipa care s-a găsit la conducerea Ministerului Transporturilor pentru că fostul președinte al PSD nu a vrut să dea Centura la Primăria Capitalei, îi era frică de Gabriela Firea, ministrul Finanțelor care i-a ciuntit bugetul Capitalei, toți au spus că e 1 miliard și era 600 milioane.
Altă cauză, lovitura pe care i-a dat-o un fost coechipier cu 2-3 luni înaintea alegerilor. Putea să rămână să câștige împreună”, a declarat Florentin Pandele.
Însă acuzațiile nu se opresc aici.
”Victor avea tot interesul ca Gabi să nu crească foarte mult și să nu câștige Primăria Capitalei pentru că se legitima, eventual, la o candidatură în 2024, ceea ce eu nu îmi doresc și nici Gabi nu își dorește. Spun de Victor pentru că noi am fost niște oameni foarte loiali când Victor a avut nevoie de noi. Deci nici Victor nu vrea, Robert Negoiță își dorește să câștige Primăria Capitalei, orice ar fi. A stat la pândă și când a simțit că nu are cum să candideze la Primăria Capitalei din partea PSD, a venit și i-a înfipt cuțitul în spate lui Gabi”, a adăugat Florentin Pandele.
Victor Ponta: Întotdeauna cuțitele vin din interiorul PSD
În apărare, Victor Ponta a avut o singură remarcă pentru Florentin Pandele: ”Întotdeauna cuțitele vin din interiorul PSD!”
”E o observație personală, nu îmi permit să îi dau sfaturi domnului Pandele. Dar ce mi s-a întâmplat mie, și poate să îl întrebe pe Adrian Năstase, pe Mircea Geoană... Întotdeauna cuțitele vin din interiorul PSD, nu vin niciodată din afara! E experiența mea de viață”, a declarat Ponta.
”A spus că a plecat din PSD, că nu se mai întoarce în PSD, a învățat totuși cu înfiptul cuțitelor din PSD. Pentru că a stat atâta timp în PSD”, a replicat Pandele.