Antena 3 CNN Politică Preşedintele Klaus Iohannis ar putea anunţa noul şef al DIICOT

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea anunţa noul şef al DIICOT

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea anunţa noul şef al DIICOT
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Mai 2015   •   12:33
Preşedintele Klaus Iohannis ar putea anunţa astăzi noul şef al DIICOT. Şeful statului a anunţat că va face declaraţii de presă în această după-amiază, de la ora 17:00. 
 
De asemenea  preşedintele Kalus Iohannis ar putea face precizări importante şi în ceea ce priveşte scandalul legat de Codul Silvic.
 
Reporterul Antena 3, Iosif Buble, a explicat că preşedintele este aşteptat să îşi anunţe poziţia în mai multe subiecte.
 
"Dacă este conferinţă de presă, cu siguranţă vor fi mai multe teme de discuţie. Cu siguranţă preşedintele va anunţa dacă îl acceptă pe Daniel Horodniceanu la şefia DIICOT, mai ales că a confirmat că a avut o întâlnire cu acesta. Vom vedea dacă va face acest anunţ astăzi."
 
"De asemenea, vom vedea care este poziţia acestuia pe Codul Silvic, schimbările din Parlament la Codul Penal şi codul de procedură penală, dar şi cu problemele politice la zi, pentru că nu mai avem ministru la Dezvoltare Regională."
 

×
Parteneri
Tradiţii şi obiceiuri de Izvorul Tămăduirii
x close