Antena 3 CNN Politică Scenariul în care nu mai ajunge niciun litru de motorină în România. Bogdan Ivan: "Putem funcționa patru luni din stocurile de criză"

Scenariul în care nu mai ajunge niciun litru de motorină în România. Bogdan Ivan: "Putem funcționa patru luni din stocurile de criză"

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 21:21 14 Mar 2026 Modificat la 21:24 14 Mar 2026
benzinarie
În situația în care se constată o penurie în aprovizionarea și rafinarea pe plan intern, România va folosi stocurile de urgență. FOTO: Agerpres

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat sâmbătă la Antena 3 CNN că România are suficiente rezerve pentru patru luni în scenariul în care în țară nu ar mai ajunge niciun litru de petrol sau de motorină. El a precizat că doar în scenariul în care nu există o alternativă la aprovizionarea cu petrol vor fi folosite rezervele de urgență.

Întrebat dacă românii ar trebui să se aștepte la măsuri extreme, precum restricțiile de circulație cu autoturismul, ministrul a precizat că “nu ar trebui să ajungem acolo.” 

“Din punctul meu de vedere nu ar trebui să ajungem acolo. Mi se par măsuri destul de drastice ca să fie luate la nivel național. Bineînțeles că e decizia fiecăruia dintre noi dacă decidem să mergem cu mijlocul de transport în comun sau să ne folosim mașina. Ceea ce este foarte important acum e că noi, ca țară să avem rute diversificate de aprovizionare pentru combustibil. Aducem undeva la 75% din petrolul pe care îl rafinăm în România din alte state care nu au legătură cu Orientul Mijlociu, în special din Guiana Franceză, Kazahstan și Azerbaidjan. Putem să spunem că nu suntem atât de afectați. În schimb aducem din Arabia Saudită aproximativ 40% din importurile noastre de motorină, ceea ce ne creează în momentul de față o zonă de potențial risc. Ceea ce e important e că am diversificat foarte mult rutele. Nu depindem de acea zonă, dar e un val la nivel mondial care afectează fiecare economie”, a spus Bogdan Ivan.

Întrebat despre propunerea privind declararea situației de criză pe piața țițeiului, Bogdan Ivan a explicat: 

“Am vrut să pregătesc cadrul legal pentru ca în situația în care conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește și vom avea o creștere continuă a prețurilor, a cotațiilor barilului de petrol și a tonei de motorină la nivel internațional, lucru care va afecta și economia României, să putem, în momentul în care decidem că trebuie să intervină statul să o facă de îndată fără să aștepte zile sau foarte mult timp să elaboreze acte normative, avize de la diferite ministere. Acest mecanism trebuie pregătit și să nu ne trezim în situația în care să spunem că nu putem să decidem pentru că nu avem act normativ”. 

"Am putea funcționa patru luni cu stocul de criză"

În situația în care se constată o penurie în aprovizionarea și rafinarea pe plan intern, România va folosi stocurile de urgență: “Ceea ce în momentul de față nu este cazul, dar suntem pregătiți și cu această sitație. Dacă e nevoie să eliberăm anumite stocuri pentru a echilibra piața într-o anumită zonă pentru a ține prețul stabil și de a ne asigura că dacă apare o nouă blocadă mult mai mare, în Canalul de Suez, care ne-ar afecta în mod direct, atât în România, cât și în Europa care importă 40 de milioane de tone de motorină de acolo, evident că ești nevoit să intervii. Stocurile de urgență le activezi doar într-o situație cu adevărat de criză și dacă nu mai ai altă soluție. Suntem pregătiți cu aceste stocuri de criză, dacă nu am mai aduce în România niciun litru de motorină, niciun litru de țiței. Am fi în situația în care, aproape patru luni de zile, cu stocul de criză plus stocuri comerciale să putem să funcționăm”.

Ministrul a recunoscut că stocurile sunt mai mici acum după izbucnirea crizei din Orientul Mijlociu, pentru că au fost achiziționate cantități de patru ori mai mari: 

“Aveam aproape cinci luni acum două săptămâni când a început această conflagrație. Acum evident că s-a mai consumat din stocurile comerciale în curs. În 10 zile de când a început războiul, în România toată lumea a consumat de patru ori mai mult decât în orice altă perioadă. Oamenii s-au panicat, companiile, de transport, agricultorii au scos stocurile și au cumpărat masiv combustibili”. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close