Antena 3 CNN Politică Sprijin european pentru Călin Popescu Tăriceanu

Sprijin european pentru Călin Popescu Tăriceanu

Sprijin european pentru Călin Popescu Tăriceanu
Sursa foto: Foto: VideoNews
31 Oct 2014   •   21:10
Candidatul PLR pentru funcţia de preşedinte al României, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat, în emisiunea "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3, că toată campania a fost lipsită de elemente esenţiale şi că nu s-au discutat temele cu adevărat importante pentru un astfel de scruti. 
 
"Viziunea preşedintelui. Ce propune candidatul. Are o viziune, are un proiect? Ca să nu mai vorbesc despre criteriul de primă selecţie. Ştie candidatul ce trebuie să facă preşedintele? Am văzut la candidatul ACL o raportare aproximativ identică cu cea a actualului preşedinte, la Constituţie. Temele au fost bruiate de alte subiecte şi anume, tot ce a reuşit DNA în această perioadă, anchete, percheziţii, arestări, nu mai vorbesc de tema "ofiţerului acoperit", sau de tema de ieri, cu pozele. Serviciile acuzate, conexiuni până în Franţa, o turnură incredibilă."
 
Totuşi, Tăriceanu a arătat cât de importantă este şi susţinerea externă pentru candidaţii pentru Cotroceni şi a recunoscut că se bucură de susţinerea lui Olli Rehn, vicepreşedinte al Parlamentului European. 
 
Tăriceanu a comentat şi atitudinea preşedintelui Băsescu în scandalul cu pozele în care au fost surprinse Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica. "Aceste informaţii nu apar nici în informările SRI sau SIE. Deci răspunsul este simplu. Băsescu este cu nasul băgat în dosarele de la Procuratură. CSM-ul trebuia să se autosesizeze. Altă pârghie instituţională nu există."
 

×
Parteneri
Alertă! Drone observate de la Baza Aeriana 57 Mihail Kogălniceanu
x close