Antena 3 CNN Politică Sute de filtre de control MAI pentru combaterea "turismului electoral"

Sute de filtre de control MAI pentru combaterea "turismului electoral"

Sute de filtre de control MAI pentru combaterea "turismului electoral"
Sursa foto: filtre politie
05 Iun 2009   •   13:48

Peste 300 de filtre ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţei de Frontieră vor funţiona la nivel naţional pentru a descuraja şi preveni orice tentativă de ?turism electoral? a anunţat vineri, Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit instituţiei, a fost elaborat un Plan general de acţiune care are ca scop prevenirea şi descurajarea "turismului electoral" , pe fondul experienţei din anii precedenţi, precum şi al sesizărilor din mass-media privind posibile încălcări ale legii de către grupuri de cetăţeni care şi-ar putea exercita dreptul de vot de mai multe ori.
În cele peste 300 filtre de control vor acţiona, în principal, poliţişti de la Poliţia Rutieră şi de la Ordine Publică, dar şi jandarmi şi poliţişti de frontieră.
"Aceştia vor monitoriza şi, după caz, verifica mijloacele de transport cu care se vor deplasa eventuale grupuri de cetăţeni care intenţionează să voteze de mai multe ori, în secţii de votare diferite", arată MAI.
Totodată, vor fi constituite echipaje mobile, din cadrul rezervelor de intervenţie, care vor executa misiuni de patrulare, pe itinerarii prestabilite, cu scopul de a monitoriza prezenţa sau deplasarea în zonă a autobuzelor sau microbuzelor care transportă persoane în scop de "turism electoral".
De asemenea, pentru fiecare judeţ şi pentru Bucureşti au fost constituite echipe de specialişti care au ca scop clarificarea şi verificarea sesizărilor, incidentelor sau evenimentelor care ar putea afecta procesul de vot.
"Având în vedere acţiunile dispuse de viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul Administraţiei şi Internelor, pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de vot, modul în care măsurile vor fi duse la îndeplinire va fi verificat şi sprijinit de 50 de echipe de control, formate din peste 100 de cadre ale direcţiilor generale şi direcţiilor din cadrul aparatului central MAI, IGPR şi IGJR", mai menţionează MAI.
Antena3.ro

×
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close