Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Ieşenii acuză arbitrajul din Ghencea: ?Drăgănescu a viciat rezultatul?

Ieşenii acuză arbitrajul din Ghencea: ?Drăgănescu a viciat rezultatul?

Ieşenii acuză arbitrajul din Ghencea: ?Drăgănescu a viciat rezultatul?
15 Mar 2009   •   14:52

Eşecul lui Poli Iaşi în faţa Stelei nu a fost uşor digerat de conducerea moldovenilor. Vicepreşedintele echipei din Copou, Vasile Simionaş, arată cu degetul către arbitrul Mugurel Drăgănescu, pe care îl acuză că a influenţat rezultatul final al meciului. ?În calitate de oficial al clubului Poli Iaşi îl acuz pe arbitrul Mugurel Drăgănescu de dezavantajarea echipei noastre şi de vicierea rezultatului final. A fost foarte aproape de fazele petrecute în minutele 42 şi 62, când Goian a avut intrări de cartonaş galben, dar nu a luat nicio măsură disciplinară împotriva jucătorului stelist. Asta denotă că Drăgănescu a greşit intenţionat. Fazele sunt cât se poate de clare, nu sunt dubii, iar asta confirmă reaua voinţă a arbitrului?, a declarat Simionaş la un post TV local, citat de Gazeta Sporturilor.

Oficialul din Copou a explicat şi cum ar fi decurs partida în cazul în care arbitrul l-ar fi eliminat pe Goian. ?Cu siguranţă Lăcătuş ar fi scos un vârf, cel mai probabil pe Kapetanos, pentru a-l băga pe Baciu, astfel că forţa ofensivă a Stelei ar fi scăzut considerabil. De asemenea, Bergodi l-ar fi trimis mai devreme în teren pe Bâlbă. Am fi jucat fie 45 de minute, fie 30 în superioritate numerică, iar antrenorul nostru ar fi avut timp suficient să pregătească un alt plan tactic pentru ultima parte a meciului?, crede vicepreşedintele ieşenilor.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Poli Iaşi steaua arbitraj
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close