Antena 3 CNN Sport JO 2024 Sabrina Voinea, în lacrimi după ce i-a fost scăzută nota la sol: „Mă simt nedreptățită. Nu am ieșit afară din covor”

Sabrina Voinea, în lacrimi după ce i-a fost scăzută nota la sol: „Mă simt nedreptățită. Nu am ieșit afară din covor”

sabrina maneca voinea finala sol jo 2024
Sabrina Maneca Voinea, finalizând exercițiul din finala la sol, la JO 2024. Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    05 Aug 2024   •   19:24

Gimnasta română Sabrina Maneca-Voinea a declarat că se simte nedreptăţită pentru nota primită în finala de la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, deoarece ştia că merita o notă mai mare, potrivit Agerpres.

''După cum aţi văzut, la bârnă am mers puţin mai slab, dar după aia m-am adunat foarte bine la sol, mi-am făcut solul cât am putut eu de bine, mi-au ieşit liniile acrobatice, mi-a ieşit artistica. A fost cel mai bun sol, a fost mai bun ca la Europene şi ca la Mondialele de anul trecut. Dar nici nu ştiu exact să vă spun ce s-a întâmplat. Da, mă simt nedreptăţită, pentru că ştiam că meritam o notă mult mai mare'', a declarat Sabrina Maneca-Voinea plângând.

''Nu ştiu ce s-a întâmplat cu contestaţia, şi americanca a contestat şi ei i-a mărit nota. Şi am făcut exerciţiul cât am putut eu de bine, nu am ieşit afară din covor. Nu ştiu să vă spun, de ce nu s-a modificat. Eu nu am auzit nimic să mi spună că m-au penalizat acolo sau dincolo. Eu ştiu foarte bine cum am făcut solul, ştiu foarte bine că nu am ieşit afară din covor, ştiu că liniile acrobatice mi-au ieşit destul de bine, artistica am făcut-o destul de bine...'', a mai spus gimnasta română.

Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci.

Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.

Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

România nu a mai obţinut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 5 la sol, iar Ana Bărbosu pe 4 la sol.

×
Subiecte în articol: Sabrina Voinea jo 2024 finala la sol
Parteneri
x close