Antena 3 CNN Sport Tenis Rafael Nadal a câştigat al şaptelea titlu consecutiv la Monte Carlo

Rafael Nadal a câştigat al şaptelea titlu consecutiv la Monte Carlo

Rafael Nadal a câştigat al şaptelea titlu consecutiv la Monte Carlo
18 Apr 2011   •   10:15

Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat pentru a şaptea oară consecutiv turneul Masters 1000 de la Monte Carlo, învingându-l în finala de duminică pe compatriotul său David Ferrer, al patrulea favorit al competiţiei, scor 6-4, 7-5.

Actualul lider mondial continuă astfel să fie neînvins pe zgură din 2009 şi îşi continuă seria impresionantă de la Monte Carlo, acolo unde a câştigat 37 de meciuri consecutive.

Mi-ar fi fost imposibil să-mi imaginez în urmă cu câţiva ani că voi câştiga lapte titluri aici. Sunt un tip norocos că am reuşit să o fac până la 24 de ani. A fost o victorie foarte importantă pentru mine. Nu mă gândesc niciodată să-mi apăr punctele din anul precedent, ci doar să joc bine”, a spus Nadal la finalul meciului care i-a a dus cel de-al 19-lea succes într-un turneu Masters.

Victoria de la Monte Carlo este cel de-al 44-lea titlu din cariera lui Rafael Nadal, 30 dintre acestea fiind cucerite pe zgură, suprafaţă pe care a pierdut doar şase meciuri de la începutul anului 2005 până în prezent. În aceste condiţii, pare greu de crezut că există cineva care îl poate opri pe iberic în drumul său spre un nou succes la Roland Garros.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close