Antena 3 CNN Sport Tenis Reacția organizatorilor de la Australian Open, după ce Simona Halep a ajuns la spital din cauza condițiilor de pe teren

Reacția organizatorilor de la Australian Open, după ce Simona Halep a ajuns la spital din cauza condițiilor de pe teren

Reacția organizatorilor de la Australian Open, după ce Simona Halep a ajuns la spital din cauza condițiilor de pe teren
29 Ian 2018   •   11:57

Organizatorii turneului Australian Open și-au apărat decizia de a nu trage copertina peste arena Rod Laver, în timpul finalei dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki, cu toate că românca a ajuns la spital, după meci.

„În timpul după amiezei, indicele de temperatură și umiditate a fost e 32,5 grade Celsius și a fost atent monitorizat. La ora 6:30 PM, erau 32.7 grade Celsius. Fără o reducere dramatică a temperaturii, arbitrul a decis ca acoperișul să fie tras. La ora 7:29, erau 32.5 grade Celsius, iar la 7:32, când a început meciul, temperatura era de 32.6 grade Celsius”, s-au apărat organizatorii Australian Open, potrivit The Guardian.

Însă nu este prima dată la acest turneu când organizatorii sunt acuzați că îi obligă pe jucători să dispute meciurile la temperaturi extreme. În a cincea zi a turneului, temperaturile au atins 40 de grade Celsius la Melbourne, iar câștigătorul a șase titluri Australian Open, Novak Djokovic, a declarat că aceste condiții sunt „brutale” și „la limită”, potrivit BBC News.

 

×
Subiecte în articol: Australian Open Simona Halep reactie spital
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close