Antena 3 CNN Sport Tenis Sârbii şi bosniacii şi-au "servit" pumni şi scaune la Australian Open (VIDEO)

Sârbii şi bosniacii şi-au "servit" pumni şi scaune la Australian Open (VIDEO)

Sârbii şi bosniacii şi-au "servit" pumni şi scaune la Australian Open (VIDEO)
Sursa foto: Suporteri sarbi
24 Ian 2009   •   18:07

Aşa cum era, probabil de aşteptat, confruntarea din turul trei al Astralian Open dintre sârbul Novak Djokovic şi americanul de origine bosniacă Amer Delic a dus la violenţe între suporterii celor doi jucători, prezenţi în grupuri mari la meciul de vineri. După partida câştigată de sârb, campion en-titre la turneul de la Melbourne, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-3, 7-6, suporterii nu au mai putut să îşi păstreze cumpătul şi s-au încăierat, bătându-se şi aruncând cu scaune unii în ceilalţi.
Turneul de la Australian Open este cunoscut, conform publicaţiei britanice The Daily Telegraph, pentru desele probleme care apar din cauza fanilor turbulenţi. Nu de puţine ori, diferite grupuri venite să vadă turneul au sfârşit bătându-se sau producând pagube. Nici în 2009, oraşul Melbourne nu a scăpat de probleme. Partida dintre Djokovic şi Delic s-a desfăşurat fără să apară incidente în tribune, deoarece grupurile din Serbia şi Bosnia s-au limitat să îşi susţină favoriţii. Sfârşitul meciului din teren a marcat, însă, începutul unui al meci, de data aceasta în afara arenei. Luptele care au început au dus la evacuarea a 30 de suporteri turbulenţi, doi bărbaţi ajungând, chiar, să fie arestaţi. Din păcate, intervenţia poliţiei nu s-a produs la timp, o femeie fiind lovită puternic la cap cu un scaun aruncat şi rămânând inconştientă.
Acestea nu au fost primele incidente dintre suporteri balcanici, veniţi în Australia, care au avut loc săptămâna aceasta. Meciul dintre croatul Marin Cilic şi sârbul Janko Tipsarevic, din turul doi, a dus la întâlnirea suporterilor din cele două ţări într-un bar, confruntarea fiind inevitabilă. Mai mulţi fani au fost, atunci, trimişi acasă de către poliţia din Melbourne.
Priviţi o înregistrare a incidentelor de vineri:

Foto: www.nytimes.com
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Australian Open
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close