Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, decizie dură după înfrângerea de la Australian Open: “Posibil să nu mai joc o perioadă“

Simona Halep, decizie dură după înfrângerea de la Australian Open: “Posibil să nu mai joc o perioadă“

Simona Halep, decizie dură după înfrângerea de la Australian Open: “Posibil să nu mai joc o perioadă“
Sursa foto: Foto: Facebook
16 Ian 2017   •   09:04

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a patra favorită, a fost învinsă surprinzător de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, luni, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Halep (4 WTA) a cedat după o oră şi 15 de minute în faţa numărului 52 mondial, în setul secund conducând cu 1-0.

Simona Halep, care şi anul trecut pierduse tot în primul tur la Melbourne, a avut doi aşi în acest meci, o dublă greşeală, 18 mingi direct câştigătoare şi 19 erori neforţate, în timp ce Rogers a reuşit 2 aşi, 26 de winners şi a comis 22 de erori neforţate. Românca şi-a creat o singură oportunitate de break, nefructificată.

La scurt timp după eşecul de la Australian Open, jucătoarea de tenis a anunţat că este posibil să facă o pauză.

"Sunt frustrată un pic de situație, dar ce să fac?! Nu pot schimba multe. Doar să mă uit înainte. Se întâmplă. Tot ce vreau e să fie bine cu genunchiul. Am luat antiinflamatoare înainte de meci, la fel și zilele trecute. Dar când ai tensiunea meciului oficial, presiunea, lucrurile astea se resimt mai mult. Așa că durerea a fost mai puternică și n-am mai putut face mare lucru", a spus Halep.

"S-ar putea să nu joc o perioadă. Vreau doar să mă fac bine, pentru că genunchiul e foarte sensibil. E prima dată când am probleme la genunchi și vreau să nu agravez", a spus Simona Halep, conform treizecizero.ro.

×
Subiecte în articol: Simona Halep Australian Open
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close