Risc uriaș de contaminare. Olanda a notificat sistemul de alertă pentru alimente cu privire la un lot de porumb venit din România, contaminat cu o substanță extrem de periculoasă.
Un produs toxic a fost retras de pe rafturile magazinelor din România, iar toți cei care îl au acasă sunt sfătuiți să nu îl consume. Produce afecțiuni ale ficatului și poate duce chiar la cancer.
Comisia Europeană a îmbunătăţit estimările privind recoltele de grâu şi rapiţă pentru acest an în blocul comunitar, dar a redus previziunile referitoare la cele de porumb şi orz, transmite miercuri Reuters.
Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă după ce culturile agricole de pe trei hectare de teren, din extravilanul localităţii Corlăteni, au fost furate.
Șapte membri ai unei familii au murit, din cauza alimentelor consumate. O rudă a familiei a povestit că nimeni nu își poate explica ce s-a întâmplat, însă toți cei care au decedat au consumat o mâncare făcută din porumb, într-o localitate din Nigeria.
E cel mai secetos an de când se fac măsurătorile încoace, un an în care depășim recorduri de temperatură, dar și recorduri la cotele mici ale apelor. Specialiștii spun că situația se va repeta și în anii următori pentru că se schimbă clima. Odată cu ea ar trebui să se readapteze și fermierii români. Acum își pierd recoltele pentru că încă mai cultivă plante iubitoare de apă, dar în viitor ar putea câștiga din plantații kiwi, rodie, curmali chinezești sau kaki.
Sătul să-şi vadă zilnic cultura de porumb distrusă de ciori şi de grauri, un bărbat din comuna buzoiană Smeeni a apelat la o metodă ingenioasă. Interesant este că soluția sa chiar dă roade. Iată imaginile.
În plină secetă generată de caniculă, perioadă în care unii agricultori îşi udă culturile agricole, un primar din Gorj spune că i-ar băga "la puşcărie" pe care fac asta.
Fermierii din Vaslui sunt îngenunchiaţi de secetă şi în pragul falimentului. Mai bine de 70% din culturile de porumb şi floarea soarelui sunt compromise. Chiar dacă ar ploua acum, şansele să mai scoată ceva sunt foarte mici, iar asta îi va afecta cel mai mult la începerea următorului an agricol.
Prețul uleiului de floarea soarelui creşte de la o săptămână la alta, din cauza conflictului din Ucraina. După ce Rusia a limitat exportul, interesul s-a mutat către uleiul de rapiță şi porumb cu conținut oleic ridicat, dar nici în cazul lor preţurile nu sunt de neglijat.
O femeie a fost împușcată sâmbătă după-amiaza cu o armă de vânătoare în timp ce culegea porumb în localitatea Sânpaul, județul Mureș. Aceasta a fost împușcată în deget.
Anul acesta seceta a lovit nemilos indiferent de cultură, iar performanţa genetică este cea careva face diferenţa de acum încolo. Fără cercetare nu va mai exista agricultură performantă, competitivă în condiţiile unor impedimente climatologice fără precedent, iar soiurile şi hibrizii care ajung în brazdă trebuie să fie pregătiţi mai mult ca niciodată pentru secetă, ploi abundente şi pentru atacuri de boli şi dăunători.
Un consilier local a fost prins în flagrant, noaptea, pe un teren agricol de pe raza comunei Dumbrava din judeţul Prahova, furând porumb cu căruţa.
Proprietarul terenului l-a filmat si a postat imaginile pe Facebook.
Politiştii continuă să-i amendeze pe comercianţii ambulanţi de pe litoral. Plajele ticsite la refuz de turişti sunt raiul acestor vanzător care aduc ilegal pe plajă gogoşi, porumb fiert şi alte produse de patiserie, fără a respecta nicio măsură de protecţie şi igienă. La sfârşit de sezon estival pare că toate aceste acţiuni au fost ineficiente pentru că vânzătorii o iau de la capăt a doua zi, pe motiv că nu au altă sursă de venit.
Nu există român care să nu prefere, mai ales vara, să mănânce porumb. Fiert sau copt, dar și la conserva, acest aliment banal ascunde un secret toxic la care trebuie să avem foarte mare grijă. Specialiștii vine cu o avertizare importantă!
Porumbul, cultivat în nenumărate soiuri la nivel mondial, are beneficii uriașe pentru organism. Porumbul fiert este consumat adesea de români, dar puțini știu că este bogat în fibre și multe vitamine, minerale și antioxidanți.
Imagini incredibile au fost surprinse pe litoral, în plină pandemie. Un vânzător ambulant nu respectă nicio regulă sanitară şi vinde porumb fiert turiştilor de la malul mării.
Vânzătorii ambulanți de pe litoral nu lipsesc nici anul acesta. Vând porumb fiert, gogoși, scoici și nămol la sticlă. Stau toată ziua în soare și se întrec în rime.