Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat eliminarea taxei pe soare pentru prosumatori și a făcut un anunț despre reducerea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
Până la finalul acestui an, puterea cumulată a panourilor fotovoltaice deținute de prosumatorii din țara noastră va depăși puterea celor două reactoare nucleare ale centralei de la Cernavodă.
O anumită categorie de români ar putea primi bani lunar cu care să îşi deconteze anumite facturi la utilităţi, după ce un proiect de lege a trecut de Senat.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dorește să diminueze sau să impună taxe suplimentare pentru investițiile prosumatorilor.
Un proiect legislativ privind prosumatorii, dezbătut marţi în Senat, aduce trei modificări esenţiale pentru statutul şi drepturile acestor români, a anunţat preşedintele comisiei, Istvan-Lorant Antal.
Am ajuns să avem panouri fotovoltaice pe case care produc energie cam cât un reactor şi jumătate de la Cernavodă. Iar vestea ar trebui să ne bucure, dar statul caută soluţii de limitare.
Românii care și-au instalat panouri solare pe acoperișuri, devenind prosumatori, au ajuns să conteze pentru securitatea aprovizionării cu curent electric a țării la iarnă, reiese dintr-un document oficial.
Numărul prosumatorilor este în continuă creștere, la finele lunii aprilie 2023 fiind înregistrați 63.162 prosumatori, care dețineau o capacitate de producție de energie din surse regenerabile de 753 MW putere instalată, a declarat președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu.
Criza materiilor prime lovește în locuri neașteptate și provoacă efecte pe întreg lanțul. În piața de energie, consumatorii și prosumatorii se văd puși în situația de a nu mai găsi contoare de curent pe piață.
Pe grupurile de socializare, prosumatorii își dau sfaturi despre întreținerea panourilor fotovoltaice. De când a început sezonul rece, mulți dintre ei au vrut să știe cum pot curăța zăpada de pe panourile solare.
„Nu punem nicio taxă! Regret că în goana asiduă după faimă și potențiale voturi unii alimentează ura, propagând doar un singur punct de vedere și acela fiind eronat", spune Ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Ministerul Energiei răspunde criticilor taxării prosumatorilor. Este vorba despre o taxă care ar putea fi introdusă prin OUG de către actualul Guvern, o ordonanță care ar fi fost dată cu o zi înainte data de 1 decembrie.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat astăzi adoptarea unui act normativ pentru deblocarea punerii în funcțiune a instalațiilor realizate de prosumatori.
Casa inteligentă este cea în care te trezești dimineața într-o atmosferă plăcută datorită unui aparat de aer condiționat care a învățat rutina familiei și știe la cât să fie temperatura în casă.