Antena 3 CNN Economic "Prosumatorii cu baterii au salvat sistemul". Cum susține un expert că a fost salvată energia României după închiderea reactorului 2

"Prosumatorii cu baterii au salvat sistemul". Cum susține un expert că a fost salvată energia României după închiderea reactorului 2

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 19:00 14 Aug 2026 Modificat la 19:13 14 Aug 2026
panouri solare și turbine eoliene
România a avut un aport semnificativ și de energie eoliană și de producție hidro cu ajutorul apelor din lacuri. Foto: Getty Images

România a trecut de prima zi fără producție nucleară cu importuri masive în orele de vârf, însă specialiștii avertizează că problemele s-ar putea prelungi timp de 3-4 luni, în contextul secetei și al riscului unor zile caniculare fără vânt și cu resurse limitate de energie disponibile în statele vecine. Corina Murafa, expert în domeniul energiei, a declarat pentru Antena 3 CNN că prosumatorii cu baterii au "salvat” sistemul energetic al României în prima seară fără energie nucleară, injectând în rețea aproximativ 600 MW, aproape cât produce un reactor de la Cernavodă. 

"Peste tot este penurie de energie, de unde rezultă că o marfă care e în deficit ajunge să fie mai scumpă. Pentru toamnă, din ce prevăd meteorologii, se anunță secetă în continuare. Eu zic că trebuie să ne pregătim de o perioadă de criză un pic mai prelungită. Vorbim de 3-4 luni. Întrebarea este ce facem în aceste 3-4 luni, cum reușim să creăm un program urgent pentru prosumatorii care nu au baterii să își instaleze baterii de mici dimensiuni care se pot conecta repede, se pot achiziționa repede, nu trebuie să așteptăm jumătate-un an după avize. Aseară să nu uităm, prosumatorii cu baterii au salvat sistemul, au injectat 600 MW, aproape cât un reactor nuclear", a precizat expertul în energie.

Pe de altă parte, Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor și a Comunităților de Energie, a explicat pentru Digi24.ro că cei aproape 700 MW observați joi seară la categoria stocare nu puteau proveni doar de la bateriile prosumatorilor casnici. Potrivit președintelui APCE, mii de prosumatori au răspuns apelului de a ajuta Sistemul Energetic Național în orele de vârf, susținut inclusiv de premierul Ilie Bolojan. Unii au injectat energie în rețea, în timp ce alții și-au acoperit propriul consum din bateriile încărcate în timpul zilei, reducând astfel presiunea asupra sistemului. 

El a explicat că este vorba, în principal, despre marile capacități de stocare instalate în România de companii private, la care se adaugă contribuția prosumatorilor casnici cu baterii. "Prosumatorii casnici, singuri, nu ar putea asigura o asemenea putere", a explicat Dan Pîrșan.

România a avut un aport semnificativ și de energie eoliană și de producție hidro cu ajutorul apelor din lacuri. Problemele vor apărea în zilele caniculare, fără vânt și cu puțină energie disponibilă din state vecine, explică experții.

Între timp premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat deblocarea proiectului "Bala 2", care ar permite creșterea nivelului apei pe Dunărea Veche cu peste 1 metru și aproape dublarea debitului. Lucrările hidrotehnice și de dragare ar putea fi finalizate însă în aproximativ trei ani.

„E nevoie să punem în practică proiectul care are studiul de fezabilitate terminat de opt ani, care are toate avizele obținute, inclusiv cel de mediu, și aprobați indicatorii tehnici din 2024”, a spus premierul. Până atunci, autoritățile fac apel la populație să reducă consumul de energie.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close