David Popovici a obținut vineri medalia de aur și la proba de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie de la Paris. Înotătorul român a câștigat cursa cu timpul de 1:44,15, fiind urmat pe podium de lituanianul Tomas Navikonis (1:44,55) și britanicul James Guy (1:44,87).
UPDATE 20:38 – Înotătorul român David Popovici a declarat, astăzi, după ce a câştigat medalia de aur în finala probei de 200 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Paris, că a controlat cursa de la început până la sfârşit şi că succesul s-a bazat pe control şi pe păstrarea calmului pe tot parcursul întrecerii, potrivit Agerpres.
"Aş fi vrut să merg la 43 de secunde, eram foarte aproape, dar nu pot să las asta să-mi ia din bucuria că mi-am apărat titlurile şi la 100, şi la 200 m. De trei ori am făcut dubla şi sunt foarte bucuros. Tocmai de aia, pentru că sunt singurul din istorie care a reuşit asta, sunt foarte fericit", a afirmat Popovici.
Sportivul a explicat că a avut permanent controlul asupra cursei şi nu a simţit că vreun adversar s-ar fi aflat în faţa sa.
"Am controlat această cursă cap-coadă. Nu cred că a fost vreun moment în care să fie cineva în faţa mea. Este vorba despre control şi păstrarea calmului la final", a spus campionul european.
Popovici a vorbit şi despre perioada de pauză care urmează după încheierea competiţiei, precizând că va avea, în sfârşit, mai mult timp pentru familie şi pentru oamenii dragi.
"Ştiu că sună banal, dar în sfârşit o să am şi eu o cină cu oamenii mei şi familia mea, unde nu o să mă grăbesc să mă culc pentru antrenamentul de dimineaţă, pentru prima oară în sezonul ăsta. Vor urma multe luni de petrecut cu oamenii dragi, de relaxare, de culcat un pic mai târziu. Din nou, poate o chestie banală, dar asta este lumea noastră", a afirmat el.
Sportivul român a precizat că intenţionează să se bucure de timpul liber şi să revină în sezonul următor într-o formă cât mai bună.
"O să mă plimb mult cu motorul, o să mă plimb cu maşina şi o să am grijă de căpuţul meu, ca să vin mai sănătos şi mai puternic în sezonul următor", a spus David Popovici.
Campionul român a ajuns, după succesul de la Paris, la şase titluri europene, iar el speră să-şi mărească palmaresul la următoarea ediţie a competiţiei.
"Da, acum sunt sextuplu campion european. Dar cum ar suna 'de opt ori', octuplu, dacă ăsta este cuvântul? Înseamnă că să sperăm că în doi ani voi fi octuplu campion european. De la competiţia asta, aurul de la sută a fost mult mai dificil, aşa că a însemnat foarte mult pentru mine", a încheiat Popovici.
David Popovici devine primul înotător care realizează dubla 100 - 200 m liber la trei ediţii consecutive ale Campionatelor Europene, Roma 2022, Belgrad 2024 şi Paris 2026.
Ştire iniţială: Miercuri seară, David Popovici a câștigat pentru a treia oară consecutiv aurul continental la proba 100 m liber, după ce i-a luat fața lui Egor Kornev.
Multiplul campion David Popovici s-a calificat ieri în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie de la Paris.
Înotătorul român, care a concurat în prima semifinală, a înregistrat timpul 1:44.56, cel mai bun al semifinalelor.
Dintre cei opt sportivi calificați în ultimul act la 200 m liber, David Popovici a obținut cel mai bun timp în semifinale (1:44.56). Românul este urmat de germanul Lukas Martens (1:44.79) și britanicul James Guy (1:45.14).
David Popovici are un palmares impresionant la proba de 200 de metri liber. A fost campion olimpic în 2024, dublu campion mondial în 2022 și 2025, dublu campion european în 2022 și 2024.
Cel mai bun timp al lui în proba de 200 de metri liber a venit la Campionatele Europene din 2022, 1:42.97, al treilea din istorie.