Antena 3 CNN Timp liber Fun Și-a petrecut zece ani fiind privată de libertate, dar apoi minunea s-a produs. Ursoaica a fost salvată. Momentul emoționant în care și-a văzut puii

Și-a petrecut zece ani fiind privată de libertate, dar apoi minunea s-a produs. Ursoaica a fost salvată. Momentul emoționant în care și-a văzut puii

Și-a petrecut zece ani fiind privată de libertate, dar apoi minunea s-a produs. Ursoaica a fost salvată. Momentul emoționant în care și-a văzut puii
Sursa foto: foto- Pexels
15 Mai 2019   •   23:36

O ursoaică și-a îmbrățișat puiul de urs pentru prima dată, în sălbăticie, după ce a fost salvată din spatele gratiilor

Micuța Coco și fratele ei, Luca, au fost salvați de la a avea o viață în captivitate. 

Ursoaica Dasha a petrecut 10 ani după gratii, pentru a distra clienții unui restaurant din Armenia. A fost hrănită cu resturi de mâncare de la clienți în tot acest timp. 

Din fericire, a fost salvată de o organizație internațională care se ocupă de protecția animalelor, iar la scurt timp salvatorii și-au dat seama că era însărcinată.

După doar câteva luni, Dasha a adus pe lume doi pui de urs pe care, din fericire, îi poate crește într-o locație secretă din Munții Caucazului. Aceștia au toată libertata de care au nevoie, dar sunt monitorizați prin satelit pentru a avea parte de toate cele necesare. 

Dasha a fost surprinsă prin satelit într-un moment de tandrețe, atunci când își îmbrățișa unul dintre pui. Vedeți imaginile pe Mirror

×
Subiecte în articol: ursoaica libertate
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close