Antena 3 CNN Actualitate Ea e candidata care va sta, luni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis

Ea e candidata care va sta, luni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis

Ea e candidata care va sta, luni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis
Sursa foto: sursa: paginadepolitica.ro
08 Noi 2015   •   19:27

Mătușa Floare Finta din Negrești-Oaș va fi decorată luni de președintele României pentru merite culturale deosebite, după ce dosarul său de candidatură a fost înaintat Preşedinţiei, potrivit voceatransilvaniei.ro.

”Luni, 9 noiembrie a.c., mătușa Floare Finta, Tezaurul uman viu al Țării Oașului, este invitată la Palatul Cotroceni, alături de alte personalități care dețin acest titlu, pentru a participa la o ceremonie în cadrul căreia va fi decorată de către președintele Klaus Iohannis cu medalia Meritul Cultural clasa I, pentru merite culturale deosebite”, a declarat directorul Muzeului Negrești-Oaș, Natalia Lazăr.

De asemenea, mătușa Floare va participa și la Gala tezaurelor umane vii organizată de Ministerul Culturii și Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, precedată de o expoziție meșteșugărească cu obiecte realizate de tezaurele umane vii ale României. Ea va fi însoțită la București de Natalia Lazar, care, în calitate de specialist, i-a întocmit mătușii Floare dosarul de candidatură, considerând-o o persoană reprezentativă pentru comunitatea din Țara Oașului, subliniind contribuția substanțială adusă la păstrarea și reafirmarea identității culturale patrimoniale imateriale.

Propunerea specialistului a fost susținută și de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, care a recomandat-o pe mătușa Floare în vederea obținerii titlului Tezaur uman viu.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Incendiu puternic lângă stadionul Dinamo București
x close