Antena 3 CNN Actualitate Inedit Nu s-a spălat pe cap timp de o lună. Cum arată acum femeia. A contrazis tot ce s-a spus până acum!

Nu s-a spălat pe cap timp de o lună. Cum arată acum femeia. A contrazis tot ce s-a spus până acum!

Nu s-a spălat pe cap timp de o lună. Cum arată acum femeia. A contrazis tot ce s-a spus până acum!
Sursa foto: Foto:rawalignment/Instagram
13 Iul 2017   •   23:12

O femeie aflată într-o drumeție de șase luni pe Appalachian Trail a dezvăluit, pe Instagram, ce se întâmplă atunci când nu te speli pe cap timp de o lună de zile.

Alyse Brautigam, în vârstă de 23 de ani, își petrece cea mai mare parte a timpului în sălbăticie, făcând drumeții peste tot prin America. De această dată, Alyse, care este un vlogger care militează pentru viața vegană, cât mai aproape de natură, a profitat de ocazia oferită și a postat pe contul ei de Instagram câteva imagini și impresii despre ce înseamnă viața fără confortul de zi cu zi, cum ar fi simplul gest de a te spăla pe cap cu șampon.

În decursul celor 30 de zile, Alysese se declară șocată de rezultat și spune că nu e deloc o experiență așa înălțătoare precum spun alte persoane că ar fi, scrie Daily Mail.

"Mi-am ținut părul strâns într-un coc, în fiecare zi, pentru că nu se simțea deloc moale și mătăsos ca atunci când foloseam șampon și balsam. Este uscat și, evident, puțin uleios în partea de sus. Nu îmi place cum îmi simt părul acum”, a povestit tânăra.

Vezi în video de mai jos întreaga experiență a tinerei.


 

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close