Unirea Republicii Moldova cu România ar fi un proiect al Uniunii Europene, care nu are nevoie de o Republică Moldova independentă, susține Rusia. Scenariul fantasmagoric a fost lansat de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă, scrie deschide.md.
„Cursul R. Moldova de apropiere de UE, eu aș spune chiar de absorbție în UE, pentru că tot mai tare se aud vocile care spun că unirea sau alipirea la România va fi cel mai scurt drum pentru a intra în UE, desigur că acest curs distruge statalitatea R. Moldova și se crează impresia că UE este cointeresată de acest proces. Uniunea Europeană nu are nevoie cu desăvârșire de o Moldovă independentă. E un calcul geopolitic curat” a declarat Lavrov.
Șeful ministerului de externe rus a repetat retorica Moscovei privind „distrugerea identității moldovenești”, acuzând că limba „moldovenească” a fost redenumită în română, în manualele școlare nu se mai predă istoria Moldovei, ci istoria României, iar colaboratori ai regimului nazist, precum Antonescu, sunt prezentați drept eroi.
„În același timp, se încearcă provocarea dispozițiilor anti-ruse, se încearcă să ne acuze de toate problemele Republicii Moldova, inclusiv de colapsul economic și social, creșterea ratei șomajului, sărăciei, etc. Sper că în Republica Moldova sunt forțe politice care înțeleg ce se întâmplă și țin cont de părerea majorității moldovenilor. Suntem cointeresați să avem relații normale cu Republica Moldova. Nu dăm niciun prilej ca, din cealaltă parte, la îndemnul UE, să se întreprindă anumite acțiuni neprietenoase. Dar, din păcate, UE nu le dă pace autorităților de la Chișinău, care îi sunt total subordonate” a notat Lavrov.
Anterior acestor declarații, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus într-un interviu pentru doi jurnaliști britanici că ar vota „Da” la un eventual referendum privind reunificarea cu România.