Antena 3 CNN Actualitate Media Intact Media Group lansează catalogul celor mai puternici o sută oameni de afaceri din țară, “Români care dezvoltă România”

Intact Media Group lansează catalogul celor mai puternici o sută oameni de afaceri din țară, “Români care dezvoltă România”

Intact Media Group lansează catalogul celor mai puternici o sută oameni de afaceri din țară, “Români care dezvoltă România”
20 Apr 2016   •   11:18

Un nou produs editorial marca Intact Media Group va fi disponibil începând de astazi, 20.04.2016, la punctele de difuzare a presei din întreaga tara. “Români care dezvoltă România” este primul catalog ce aduce în atenţia publicului numele, activitatea şi performanţele celor mai puternici oameni de afaceri de la noi, personalităţi care, de-a lungul anilor, prin modul în care activat au avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea mediul de afaceri şi în promovarea adevăratului capital românesc.

“Români care dezvoltă România” conţine 100 de nume de oameni de afaceri aşezate într-un clasament în care criteriul de ierarhizare a fost reprezentat de cifra de afaceri raportată pentru anul 2014.

Mulţi dintre antreprenorii pe care o să-i cunoaşteţi prin intremediul catalogului “Romani care dezvolta Romania” nu au mai apărut vreodată într-un catalog al oamenilor de succes pe plan local, nu fac parte dintre numele des vehiculate în astfel de publicaţii întrucât nu au fost de acord, până acum, să fie în prim-planul atentiei publice. “Pe mulţi i-am convins că a venit vremea să fie cunoscuţi de publicul larg după ce le-am arătat cât de importantă este în dezvoltarea noastră ca naţiune conştiinţa prezenţei în economie a unui important capital românesc” a declarat Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group şi coordonator al acestui proiect.

“Români care dezvolta România” cuprinde zeci de poveşti inspiraţionale ale unor familii care au avut curaj şi au pornit afaceri cu un împrumut, pentru a ajunge la cifre de afaceri impresionante. Vă invităm să descoperiţi aceste personalităţi, aceste poveşti speciale ale celor care contribuie la noua identitate de business a Romaniei.

Între personalităţile care semnează editoriale în catalog se afla premierul Dacian Cioloş, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isarescu şi preşedintele Camerei de Comert şi Industrie a României, Mihai Daraban.

“Grupul Intact a sprijinit dintotdeauna întreprinzătorii români, fiind cunoscut faptul că a pornit la drum în 1991 ca o afacere cu capital exclusiv autohton şi a rămas în aceeaşi formulă după 25 de ani. Ideea acestui catalog a fost de a recunoaşte meritele antreprenorilor români, dovada ca şi în România se poate să devii un om de succes, pornind la drum cu puţini bani, dar cu o idee de milioane. Aş vrea să cred că în anii urmatori, cei care citesc astazi acest catalog vor prinde curaj să devină antreprenori, figurând astfel în ediţiile următoare ale catalogului “Români care dezvoltă România”. Onoarea ar fi de partea noastra”, a declarat Alessandra Stoicescu.

×
Subiecte în articol: Intact Media Group
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close