Campania republicană pentru alegerile intermediare din 3 noiembrie s-a transformat rapid într-o cursă contracronometru pentru a evita un dezastru electoral dramatic. Oficialii republicani de rang înalt se tem că pierderile partidului în această bătălie electorală ar putea fi uriașe și că partidul ar putea să piardă nu doar controlul Camerei Reprezentanților, un deznodământ aproape inevitabil, dar și Senatul american, relatează SUA.
Dacă ar pierde ambele camere ale Congresului, republicanii ar rămâne practic blocați la guvernare dar fără o capacitate serioasă de a-și mai pune în aplicare agenda, președintele Donald Trump rămând practic un „lame duck” pe parcursul celor doi ani rămași la Casa Albă.
Situația politică tot mai gravă a partidului i-a alarmat pe „operatorii” republicani din mai multe state oscilante (statele în care lupta politică dintre cele două partide e dură, spre deosebire de cele sigure în care aproape mereu câștigă ori candidatul republican, ori cel democrat).
Asta mai ales pentru că partidul pare că începe să „verse” resurse tot mai mult în statele tradițional republicane, de teama că ar putea să le piardă chiar și pe acestea în fața democraților.
Iar după ce conducerea partidului l-a presat pe Trump să iasă și să ajute în campania pentru diverși candidați republicani-cheie, unii se tem acum că președintele american este atât de nepopular încât prezența sa în campanie e mai degrabă un dezvantaj și face mai mult rău decât bine.
Un congresman republican care candidează pentru realeagerea în funcție a declarat anonim că „Trump trage tot partidul în jos”.
Sondajele arată de săptămâni întregi că republicanii se prăbușesc în preferințele electoratului și că e aproape inevitabilă pierderea majorității la Camera Reprezentanților, mai ales din cauza furiei votanților provocată de războiul din Iran și creșterea uriașă a costurilor de trai.
Acum, republicanii sunt în fața unui potențial rezultat devastator – pierderea inclusiv a Senatului, care l-ar face practic, un președinte „rață șchioapă” pe Donald Trump, cu doi ani înainte de încheierea mandatului.
Termenul este deseori folosit în jargonul politic american pentru a se referi la un președinte care nu mai are majoritate în Congres și, deci, nu mai poate să-și urmărească agenda politică. De asemenea, în accepțiunea inițială a termenului, el desemna un președinte la final de mandat căruia i-a fost deja ales succesorul.
Luptă politică „la baionetă”
Creșterea numărului de curse electorale disputate a complicat planurile liderilor republicani de a recupera teren prin cheltuirea a sute de milioane de dolari în ultimele săptămâni de campanie. În ciuda avantajului financiar uriaș al republicanilor, alimentat parțial de super PAC-ul pro-Trump MAGA Inc., banii cheltuiți până acum nu au îmbunătățit semnificativ perspectivele partidului, deoarece tot mai multe fonduri sunt redirecționate către curse electorale considerate anterior victorii confortabile.
Senate Leadership Fund, principalul super PAC republican implicat în cursele pentru Senat, a suspendat deja rezervările de spațiu publicitar în Carolina de Nord și a investit cel puțin zece milioane de dolari în Kansas, stat care nu a mai trimis un democrat în Senat din 1932. Kansas este un stat cu tradiție republicană îndelungată și nu era considerat nici pe departe a fi o posibilă țintă pentru democrați. Acum, sondajele arată că democrații au șanse să câștige postul de senator de aici.
De asemenea, organizația a investit recent cinci milioane de dolari în Carolina de Sud pentru a o sprijini pe senatoarea Darline Graham, sora defunctului Lindsey Graham, predecesorul ei în Senat. Carolina de Sud este, de asemenea, un stat roșu, tradițional votant de republicani la toate nivelurile, inclusiv în Senat. Alegerea unui democrat aici ar fi un eveniment „seismic” pentru republicani.
La acestea se adaugă cele peste 100 de milioane de dolari cheltuite de Senate Leadership Fund în Texas pentru a-l sprijini pe Ken Paxton, care încearcă să consolideze sprijinul republican în confruntarea cu democratul James Talarico, după o campanie dificilă pentru alegerile preliminare. Trump însuși a mers de trei ori în Texas într-o singură lună pentru a mobiliza alegătorii în favoarea lui Paxton.
„Cu toții speram că războiul se va fi încheiat până acum, dar nu s-a întâmplat”, a spus un consilier al lui Trump. „Nu ar trebui să avem o luptă electorală într-un stat precum Texas, dar, evident, o avem”. Texas este, de asemenea, un stat hiper-republican care nu a mai trimis un senator democrat la Washington din 1988, nu a mai votat un an guvernator democrat din 1990 (Ann Richards) și nu a mai votat pentru un candidat prezidențial democrat din 1976 (Jimmy Carter).
Potrivit mai multor persoane familiarizate cu situația, principalii oficiali republicani care coordonează cheltuielile pentru Camera Reprezentanților urmează și ei să își restrângă prioritățile în zilele următoare, concentrându-se asupra curselor pe care consideră că le pot câștiga și reducând drastic investițiile în candidații ale căror șanse se diminuează.
Această selecție va reprezenta o nouă recunoaștere a dificultăților cu care se confruntă republicanii și o încercare de a concentra resursele asupra candidaților care își pot păstra mandatele sau pot câștiga circumscripții democrate, limitând astfel avansul general al adversarilor.
Vineri, Cook Political Report a venit cu o nouă veste proastă pentru republicani, revizuindu-și evaluările pentru 18 curse electorale din Camera Reprezentanților în favoarea democraților. Printre acestea se numără cinci circumscripții extrem de disputate din Iowa, Pennsylvania și Washington, unde analiza estimează acum că democrații au șanse mai mari de victorie.
Nici situația curselor pentru Senat nu le oferă republicanilor prea multe motive de liniște. Paxton este afectat de apariția treptată a unor înregistrări audio compromițătoare de la un eveniment privat de strângere de fonduri, sporind frustrarea oficialilor republicani care considerau deja că acesta duce o campanie slabă.
Democrații conduc în sondajele din state disputate precum Georgia și Carolina de Nord, lansând în același timp campanii surprinzător de competitive în bastioane republicane precum Alaska și chiar Kansas.
„Nu știu dacă situația ar putea fi mai proastă decât este acum”, a spus Jason Roe, strateg republican din Michigan și consilier al reprezentantului Tom Barrett, aflat într-o cursă extrem de strânsă împotriva democratului Will Lawrence. „Dacă pierdem această cursă, înseamnă că oricum nu aveam cum să o câștigăm”.
Strategiile de la Casa Albă
La Casa Albă, Trump și principalii săi consilieri sunt pe deplin conștienți de dificultatea păstrării controlului asupra Camerei Reprezentanților și de amenințarea tot mai mare la adresa majorității din Senat, potrivit unor persoane familiarizate cu situația.
Există, însă, în continuare optimism că republicanii își pot limita pierderile și pot transforma perspectiva unui val electoral democrat într-un rezultat mult mai modest.
Consilierii lui Trump se așteaptă ca diferențele din sondaje să se reducă în circumscripțiile disputate în ultimele zile de campanie, mai ales pe măsură ce vor fi difuzate mai multe reclame electorale, iar alegătorii republicani mai puțin interesați de politică vor începe să acorde atenție scrutinului.
„Nu spun că o să câștigăm, la dracu', și că totul va fi extraordinar. Nu, nu spun asta. Dar o să fim spulberați? Nu, nu o să fim spulberați”, a spus un alt reprezentant republican care candidează pentru un nou mandat.
Persoanele familiarizate cu situația susțin că unii candidați republicani puternici ar putea obține rezultate mai bune decât sugerează sondajele privind preferințele generale pentru cele două partide, în care democrații au un avantaj considerabil.
În același timp, republicanii mizează pe rezultate sub așteptări pentru câțiva candidați democrați aflați la stânga partidului. Ei spun că, inclusiv la nivelurile actuale de susținere, diferența dintre pierderea Camerei Reprezentanților și extinderea majorității republicane se reduce la câteva puncte procentuale într-un număr mic de circumscripții.
„Aceste alegeri se vor decide între o tabără care spune că republicanii nu au reparat suficient de repede dezastrul pe care l-au creat și ceea ce spunem noi: «Știm că vă este greu, dar iată ce facem pentru a vă îmbunătăți viața și, apropo, ceilalți sunt nebuni»”, a declarat un alt republican pentru CNN.
La rândul său, președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a promis că va face tot posibilul pentru a păstra majoritatea și participă la campanii electorale în peste 40 de circumscripții din 20 de state înaintea scrutinului.
„Speakerul Johnson nu încetinește ritmul și contribuie la direcționarea resurselor către fiecare circumscripție care va decide majoritatea”, a declarat, pentru CNN, Greg Steele, directorul de comunicare al lui Johnson.
Deși Trump a evitat în mare parte circumscripțiile disputate în ultima perioadă, el a început să manifeste un entuziasm reînnoit pentru participarea la campanie, de care consilierii săi s-au grăbit să profite. Aceștia îl trimit în zone favorabile republicanilor din întreaga țară, unde consideră că poate contribui la mobilizarea electoratului partidului.
Consilierii au respins ideea că Trump ar trebui să își reducă aparițiile publice din cauza scăderii popularității sale, susținând că alegerile intermediare vor reprezenta oricum un referendum asupra președinției sale.
„Panica este nejustificată și nu are niciun fundament”, a spus un oficial al Casei Albe despre perspectivele republicanilor la alegerile intermediare.
„Totul se va reduce la cine reușește să își mobilizeze alegătorii care votează mai rar. (...) De aceea mergem în locurile în care mergem: ca să entuziasmăm baza electorală”.
Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Davis Ingle, l-a descris pe Trump drept „liderul incontestabil, cel mai bun comunicator și o forță de mobilizare fără egal pentru Partidul Republican”.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Național Republican pentru Congres, Mike Marinella, a declarat că „republicanii din Camera Reprezentanților au o hartă electorală mai favorabilă, o organizare locală mai puternică, avantaje istorice în strângerea de fonduri și cheltuielile de campanie, precum și parlamentari în funcție cu experiență în bătăliile electorale, în timp ce democrații se chinuie să își împingă candidații socialiști neeligibili spre linia de sosire”.
Un oficial de rang înalt al Comitetului Național Republican a susținut că specialiștii în sondaje și strategii electorali se grăbesc să declare pierdute șansele partidului la alegerile intermediare.
„Cei care se grăbesc primii să vă sune în asemenea momente nu sunt cei care se află în mijlocul luptei”, a declarat oficialul pentru CNN. „Preferă să spună că nimeni nu știe ce face și că totul este pierdut, în loc să analizeze obiectiv ce se întâmplă”.
Trump își păstrează influența dominantă în GOP
Mitingurile lui Trump, inclusiv cel din Texas de joi și vizita de vineri în nordul statului New York pentru a-l susține pe candidatul la funcția de guvernator, Bruce Blakeman, i-au îmbunătățit președintelui starea de spirit și percepția asupra șanselor republicanilor, potrivit oficialului de la Casa Albă și altor persoane familiarizate cu declarațiile sale.
Cu toate acestea, Trump a recunoscut implicit că prezența sa nu este neapărat utilă peste tot, într-un moment în care segmente extinse ale electoratului sunt nemulțumite de politicile sale economice și se opun războiului din Iran.
Președintele a evitat să îi critice pe candidații republicani care s-au distanțat de pozițiile sale privind războiul și taxele vamale, înțelegând că aceștia „trebuie să își ducă propria campanie”, a spus oficialul de la Casa Albă. Totuși, republicanii respectivi au obținut de regulă acordul Casei Albe înainte de a adopta asemenea poziții.
Trump a evitat și unele curse electorale în care republicanii vulnerabili au încercat să își construiască o identitate politică distinctă de a sa, precum senatoarea Susan Collins din Maine.
În prezent, nu este de așteptat ca președintele să viziteze Maine înaintea alegerilor intermediare, potrivit unor persoane familiarizate cu situația, deși acestea au avertizat că programul său se schimbă frecvent și că decizia ar putea fi reevaluată.
Cu toate acestea, puțini se așteaptă ca vreun candidat republican să poată scăpa complet de influența dominantă pe care Trump o exercită asupra scenei politice de la revenirea sa la Casa Albă.
Iar după aproape doi ani în care au insistat asupra unității Partidului Republican, consilierii lui Trump le recomandă acum candidaților ca, în ultimele săptămâni de campanie, să explice fiecare de ce merită un nou mandat în Congres și, mai ales, ce intenționează să facă odată realeși pentru a răspunde nemulțumirilor alegătorilor.
„Acum luptăm fiecare pe cont propriu”, a spus consilierul lui Trump. „Situația este urâtă pentru ambele tabere și va fi o luptă la baionetă”.