Antena 3 CNN Economic Avocatul Piperea, despre legea insolvenţei: O lege proastă este mai bună decât niciuna

Avocatul Piperea, despre legea insolvenţei: O lege proastă este mai bună decât niciuna

Avocatul Piperea, despre legea insolvenţei: O lege proastă este mai bună decât niciuna
23 Mai 2015   •   13:24

Avocatul Ghoerghe Piperea a intervenit telefonic în cadrul ediţiei de astăzi a emisiunii "Income Magazine cu Adrian Măniuţiu", unde a vorbit despre părţile bune, dar şi cele mai puţin bune ale legii insolvenţei, dar şi cu ce se confruntă cei care se confruntă cu aceste probleme, şi care au credite pe care nu le mai pot plăti.

"Singura ei parte bună este că există. Este o lege incredibil de proastă şi de contrară intereselor celor care ar trebui să îi protejeze, dar  o lege proastă este mai bună decât nicio lege ", a declarat avocatul.

Gheorghe Piperea a explicat şi care sunt motivele pentru care această lege ar trebui să fie "promulgată, înainte de a fi publicată şi amendată masiv, pentru că este o lege de lichidare a averii consumatorilor şi o lichidar.


×
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close