Antena 3 CNN Externe Berlusconi vrea ca Italia să înfrunte Europa în problema austerităţii şi propune un adversar al Germaniei ca ministru al Economiei

Berlusconi vrea ca Italia să înfrunte Europa în problema austerităţii şi propune un adversar al Germaniei ca ministru al Economiei

Berlusconi vrea ca Italia să înfrunte Europa în problema austerităţii şi propune un adversar al Germaniei ca ministru al Economiei
de M.T.    |    26 Apr 2013   •   17:27

Italia trebuie să înfrunte Europa în problema austerităţii, este de părere fostul premier Silvio Berlusconi, într-un interviu acordat cotidianului Corriere della Sera, citat de Agerpres.

„Putem explica Europei că austeritatea şi tratatul fiscal sunt juste, dar nu atunci când o ţară se află deja în recesiune. Eu nu cred că va fi greu să explicăm acest lucru, deoarece mi se pare deja că Bruxellesul a început să înţeleagă că există un exces de austeritate”, a spus Berlusconi.

De asemenea, liderul Partidului Libertăţii consideră că guvernul de la Roma trebuie să renegocieze cu Uniunea Europeană plafonul de 3% al deficitului bugetar.

Berlusconi şi-a reafirmat dorinţa de a deveni ministru al Economiei în noul guvern italian, dar recunoaşte că un astfel de scenariu este puţin probabil. Totuşi, fostul premier, acum în vârstă de 76 de ani, are o propunere pentru Enrico Letta, cel desemnat să formeze guvernul.

„Dacă Letta ar vrea să facă bine lucrurile, ar trebui să mă numească pe mine în funcţia de ministru al Economiei. Dar dacă nu mă vrea pe mine, ar trebui să-l aleagă pe economistul Renato Brunetta. Ştiu că Brunetta este mereu nervos şi se ceartă cu toată lumea, dar este foarte inteligent”, a afirmat Berlusconi.

Renato Brunetta face parte din partidul lui Silvio Berlusconi şi este criticat pentru faptul că a criticat de mai multe ori rolul Germaniei pe continent, opunându-se măsurilor de austeritate luate în Italia în ultimele 15 luni de guvernul tehnocrat condus de Mario Monti.

Brunetta a insistat în special pe impozitul funciar pe reşedinţa principală, IMU (Impozitul municipal unic), considerată a fi „taxa cea mai urâtă de italieni".

„Guvernarea lui Monti a cauzat un adevărat dezastru cu măsurile excesive de rigoare luate din noiembrie 2011. Acum a sosit momentul ca Italia să aibă un nou guvern format din politicieni, un executiv care să poată relansa economia. Ajunge cu tehnocraţii!", a mai precizat Berlusconi.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close