Antena 3 CNN Externe Bilanţul accidentului aviatic din Anglia a ajuns la 11 morţi

Bilanţul accidentului aviatic din Anglia a ajuns la 11 morţi

Bilanţul accidentului aviatic din Anglia a ajuns la 11 morţi
Sursa foto: Foto: captură video YouTube
de S.T.    |    23 Aug 2015   •   20:37

Bilanţul accidentului care a avut loc în timpul unui spectacol aerian, la Shoreham, un mic oraş portuar din West Sussex, în Anglia, în care un avion de epocă s-a prăbuşit sâmbătă în trafic, pe o autostradă, a ajuns la 11 morţi, a anunţat duminică poliţia, relatează BBC News online.

Echipe de specialişti au început să recupereze bucăţi de cadavre de la locul accidentului imediat după prăbuşire, sâmbătă, când un prim bilanţ anunţa şapte morţi.

Poliţia a început tot duminică să anunţe numele victimelor.

Între victime se află Matt Jones, în vârstă de 24 de ani, şi fotbalistul de la Worthing United Matthew Grimstone, în vârstă de 23 de ani, ale căror familii au confirmat morţile celor doi tineri.

Anchetatorii continuau să efectueze căutări, duminică, la locul tragediei.

Un avion de vânătoare subsonic de tip Hawker Hunter s-a prăbuşit sâmbătă peste mai multe vehicule în timpul unui spectacol aerian la Shoreham.

Martori oculari au declarat că avionul efectua o buclă, dar nu a terminat acrobaţia şi s-a prăbuşit.

Vezi AICI momentul impactului.

×
Subiecte în articol: Anglia avion prabusit
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close