Antena 3 CNN Externe Bilanţul dramatic al conflictului din Ucraina. Numărul morţilor s-a dublat în 15 zile

Bilanţul dramatic al conflictului din Ucraina. Numărul morţilor s-a dublat în 15 zile

Bilanţul dramatic al conflictului din Ucraina. Numărul morţilor s-a dublat în 15 zile
Sursa foto: Foto: Intact Images
13 Aug 2014   •   17:48
Purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a anunţat că numărul morţilor în conflictul din estul Ucrainei s-a dublat în 15 zile, ajungând la un total de 2.086, relatează AFP.

Bilanţul se referă la perioada dintre jumătatea lui aprilie şi 10 august.

Reprezentantul ONU a mai precizat că "cel puţin 4.953 de persoane au fost rănite, între care cel puţin 30 de copii".

Bilanţul include victimele înregistrate în rândul forţelor armate, grupărilor armate şi al populaţiei civile.

În medie, peste 60 de persoane au fost ucise sau rănite în fiecare zi în estul Ucrainei, începând cu jumătatea lui aprilie. "Această tendinţă s-a accelerat clar recent, în medie cel puţin 70 de persoane fiind rănite sau ucise zilnic între 30 iulie şi 5 august, în timp ce numai în ziua de 7 august s-au înregistrat cel puţin 41 de morţi şi 143 de răniţi", a subliniat oficialul ONU.

×
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close