Antena 3 CNN Externe China. O furtună cu grindină a provocat moartea a 40 de persoane

China. O furtună cu grindină a provocat moartea a 40 de persoane

China. O furtună cu grindină a provocat moartea a 40 de persoane
Sursa foto: Foto: Mediafax
13 Mai 2012   •   12:49

O furtună violentă cu grindină, urmată de ploi torenţiale, a provocat moartea a 40 de persoane într-o regiune montană din nord-vestul Chinei, în timp ce alte 18 sunt date dispărute, a anunţat duminică Guvernul local, citat de AFP.
   
Aproximativ 29.300 de locuitori din comitatul Min, situat în provincia Gansu, au fost evacuaţi după o furtună cu grindină, care a durat o oră joi după-amiază şi care a "făcut ravagii" în regiune, potrivit autorităţilor locale şi agenţiei oficiale China Nouă.
   
"Drumurile erau blocate, mai multe case s-au prăbuşit, terenuri agricole au fost distruse, iar electricitatea şi comunicaţiile perturbate din cauza acestor condiţii meteorologice extreme", a subliniat China Nouă, citându-l pe Xu Guangyao, un oficial de rang înalt al comitatului.
   
Comitatul Min se situează la 150 de kilometri de comitatul Zhouqu, unde o alunecare de teren provocată de ploi a ucis 1.500 de persoane în august 2010.

×
Subiecte în articol: furtuna China grindina moarte
Parteneri
Ce pensie va primi un român care a muncit 35 de ani, după noua lege
x close