Antena 3 CNN Externe Cod roşu de caniculă în Bosnia. Au fost înregistrate temperaturi de peste 41 de grade Celsius

Cod roşu de caniculă în Bosnia. Au fost înregistrate temperaturi de peste 41 de grade Celsius

Cod roşu de caniculă în Bosnia. Au fost înregistrate temperaturi de peste 41 de grade Celsius
Sursa foto: Foto: news.ebru.tv
23 Aug 2012   •   20:32

În Bosnia a fost declarată, joi, o alertă cod roşu (cel mai înalt nivel) de caniculă pe teritoriul întregii ţări, din cauza temperaturilor extreme înregistrate în această ţară în ultimii 120 de ani, a anunţat Institutul Naţional bosniac de Meteorologie, relatează AFP.
   
"Lunile iunie, iulie şi august sunt, în acest an, cele mai calde de când există statistici în acest sens în Bosnia. Acest lucru înseamnă că ne confruntăm cu cea mai caldă vară din ultimii 120 de ani", temperaturile depăşind local 41 de grade Celsius, a declarat pentru AFP Dzenan Zulum, un meteorolog din cadrul Institutului.
   
Zulum a precizat că temperaturile medii înregistrate în ultimele zile la Sarajevo erau "cu şase-şapte grade mai mari în comparaţie cu temperaturile obişnuite pentru această perioadă a anului".
   
"Am înregistrat miercuri valori absolute (...), ca de exemplu 41,3 grade Celsius la Zeniţa" (centru), a subliniat Zulum. "Prevedem temperaturi similare în următoarele două-trei zile şi o uşoară răcorire începând de duminică", a adăugat el.
   
Pagubele provocate de caniculă în agricultură sunt estimate între 50 şi 80%, în funcţie de culturi, au anunţat asociaţiile agricultorilor.
   
De asemenea, aprovizionarea cu apă a fost perturbată într-o serie de oraşe, din cauza secetei.
   
În afară de caniculă, Bosnia se confruntă totodată cu zeci de incendii de vegetaţie, care devastează sudul şi estul ţării. Câteva sute de hectare, în special în regiunile muntoase greu accesibile, au fost devastate în ultimele zile.
   

×
Subiecte în articol: canicula
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close