Viaţa dură din satele răsfirate în munţi devine şi mai grea, sub povara zăpezii. Într-o astfel de aşezare uitată de lume, unde a mai rămas o mână de oameni, doi soţi îşi duc bătrâneţile în tăcere. Deşi se luptă cu nămeţii şi cu întreaga gospodărie, nimic nu este mai apăsător pentru ei decât dorul de copii. Au vorbit despre povestea lor, pe care o trăiesc împreună de peste jumătate de secol, într-un reportaj realizat de jurnaliştii Antena 3 CNN, Ioana Mihai şi Traian Benţa.
Pe un drum îngust, croit prin Munţii Poiana Ruscă, se ajunge în satul Negoiu. Primii oameni s-au aşezat aici în perioada medievală, atraşi de frumuseţea şi bogăţia locului. Acum, mai trăiesc aici doar câţiva bătrâni, printre care Eleonara şi Minuc. Deşi iernile sunt grele, iar peste ei au trecut multe primăveri, nu ar pleca de pe pământul strămoşesc.
„Aici m-am născut, aici m-am căsatorit. Atunci nu știa nimeni să plece. Eu iubesc locurile astea unde m-am născut”, spune Eleonara Mihăescu, localnică din satul Negoiu.
„Până suntem împreună, nu plecăm de aici. Nu vrem să ducem o viață mai bună decât aici. Ne-am luptat să scoatem sărăcia din casă și am scos-o până la urmă”, povestește și Minuc Mihăescu.
Mereu s-au gospodărit şi au muncit ca să nu le lipsească nimic. Nu vor să ceară ajutor, pentru că... nici nu au de la cine.
„Ne descurcăm și nu ducem lipsă de niciun bine. Cartofii din grădina noastră, brânza de la vacile noastre. Mulțumim Domnului că ni le dăruiește. Sunt dăruite de la El. Numai să ne dea înțelepciune și putere să muncim”, spune Eleonara Mihăescu.
„Dulceață, compot, murături, uleiuri, oțet. De toate! Ne ajung pâna în vară, până vine salata. Dacă faci pregătirea din vară nu e greu”, explică Minuc Mihăescu.
Ba e foarte greu, dar s-au obişnuit şi nu se vaită. Chiar şi acum, când zăpada le-a acoperit gospodăria şi tot ce este în jur, au răzbit de unii singuri şi i-au mulţumit lui Dumnezeu. Își amintesc vremuri mai grele de atât.
„De nimic nu mă pot plânge. De atâta să mă plâng? Dumnezeu, el o dat-o! Eu mergeam la școală prin zăpada asta. Eram pe clasa a 5-a, a 6-a”, își amintește Eleonara.
„Minus 15 a fost cel mai frig într-o noapte. Am prins și minus 30, în copilărie”, adaugă Minuc.
Deseori deapănă amintiri şi vorbesc despre începuturile lor.
„Am fost vecini, am copilărit împreună și am ales-o pentru că am văzut-o că e bună de sapă. Pe vremea aia se căutau femeile harnice. Am dus o viaţă paşnică, fără ceartă, fără bătaie. Fără țigară, fără alcool”, spune Minuc, cu umor.
Cu linişte, înţelegere şi iubire, s-au scurs mai bine de 50 de ani de când sunt împreună.
„Știi care e secretul? Am mai îngăduit, am mai răbdat, că fără răbdare nu poți ajunge la anii ăștia. O dată el, o dată eu și n-o fost rău. Am fost oameni cuminți, nu după aventuri, atenți la gospodăria noastră”, spune și Eleonara.
Au doi copii. Sunt mari acum şi fiecare la casa lui. La cea părintească ajung rar. Eleonara şi Minuc îi aşteaptă. Aşa se scurg zilele şi săptămânile lor...
„Găsesc alte plăceri, mai valoroase ca părinții. Ne supărăm pe ei, dar nu schimbăm nimica pentru că acum sunt mari și fac ce vor. Ne rugăm pentru ei zilnic”, spune Minuc Mihăescu.
„Mi-e drag să vină și îi iubesc”, spune și Eleonara.
Se roagă să fie bine şi să vină să le deschidă poarta, pentru că ei rămân aici, legați pentru totdeauna de pământul strămoşesc.
Ştiri video recomandate
