Doline uriașe se deschid tot mai des în provincia Konya, zona considerată „grânarul” Turciei, și înghit terenuri agricole. Doar în Konya sunt 700 de doline gigantice, adânci de zeci de metri. Localnicii se tem că fenomenul nu mai poate fi controlat din cauza secetei și a pompării excesive a apei subterane. Ei povestesc că li s-a spus că zona nu mai e locuibilă și că zilnic trăiesc cu teama că o astfel de groapă gigantică le va înghiți casel peste noapte.
Fatih Sik a povestit pentru The Guardian că, în timp ce stătea la ceai cu prietenii acasă, a auzit un zgomot puternic, care s-a transformat într-o bubuitură ca și când ar fi erupt un vulcan în apropiere. Pe geam, a văzut apă și noroi țâșnind în aer, până la înălțimea celor mai înalți copaci, la mai puțin de 100 de metri distanță.
Bărbatul și-a dat seama imediat ce se întâmplă, fiindcă în Karapınar, Konya, astfel de episoade au devenit obișnuite. O dolină gigantică se deschisese pe pământul lui. Cu o lățime de 50 de metri și o adâncime de 40, apăruse aproape la un an de când o altă dolină se formase acolo.
Era august, cea mai fierbinte lună din an. Sik s-a născut în ferma familiei și acum a ajuns să o conducă. Acum, geologii le transmit că regiunea nu mai este locuibilă. O casă din apropiere s-a prăbușit într-o dolină. „În fiecare seară mă rog înainte să mă culc, iar când mă trezesc mă rog din nou”, spune Sik. „Trăiesc în frică permanentă că o dolină îmi va lua casa.”
› Vezi galeria foto ‹
Konya, parte a regiunii Anatolia Centrală este leagăn al civilizațiilor antice, inclusiv ceea ce se crede că a fost prima societate agricolă din lume, la Çatalhöyük, în jurul anului 8.000 î.Hr. Zona este presărată cu vestigii și apeducte romane și a fost odinioară un punct cheie pentru aprovizionarea negustorilor de pe Drumul Mătăsii. Astăzi însă pământul se usucă.
Turcia se află în pragul unei secete majore, aproape 90% din țară fiind expusă riscului de deșertificare. În regiune, dolinele apar într-un ritm tot mai rapid. Experții spun că sunt acum aproape 700.
Potrivit lui Fetullah Arik, profesor de geologie la Universitatea Tehnică din Konya, care studiază dolinele, problema are la bază scăderea precipitațiilor și reducerea apelor subterane. Fermierii locali sapă puțuri tot mai multe și tot mai adânci din cauza lipsei de apă, iar asta golește și mai mult rezervele subterane, agravând fenomenul.
Konya a fost mereu predispusă geologic la doline, deoarece o mare parte a regiunii se află pe strate de calcar și alte roci solubile, însă în ultimele decenii agricultura intensivă a dus la extrageri masive de apă subterană pentru irigații.
Arătând spre o hartă a dolinelor din lume, Fetullah Arik spune că în Konya sunt cele mai multe din lume. „În ultimii doi ani, lucrurile s-au accelerat și diferența e greu de ignorat”, afirmă el.
Ceea ce fusese un dezastru lent, alimentat de destabilizarea climatică, s-a accelerat dramatic. Anul trecut a adus temperaturi record și precipitații scăzute, iar fermierii și pescarii au spus pentru The Guardian că au observat o secetă fără precedent.
186 din cele 240 de lacuri au secat în ultimele șase decenii. Valurile de căldură prelungite și perioadele de secetă, cândva rare în Europa, costă acum aproximativ 11 miliarde de euro pe an. Anatolia Centrală resimte din plin impactul în bazinul mediteranean, una dintre cele mai rapide regiuni în încălzire de pe Pământ.
„Acum zece ani, trebuia să coborâm doar 30 de metri ca să găsim apă. Acum, ajungem la 90”, spune Sik. În zona lui,ar fi, după estimarea sa, 100 de doline. Două i-au înghițit un câmp de sfeclă, ceea ce îl costă aproximativ 17.000 de lire pe an. Ca să-și refacă terenul și să-l poată folosi din nou, ar avea nevoie, estimează el, de 6.000 de camioane de nisip, o operațiune care ar costa aproape 35.000 de lire. Sik spune că nu a primit niciun sprijin și crede că este ultima generație care mai face agricultură în zonă. Și-a trimis copiii la studii de asistență medicală și stomatologie, în loc să-i învețe agricultura.
Cei mai mulți fermieri din Konya cultivă plante cu consum mare de apă, precum porumbul, grâul și sfecla de zahăr. Unii cred că soluția este adaptarea practicilor agricole, adică trecerea la culturi care au nevoie de mai puțină apă sau chiar deloc.
Ştiri video recomandate
