Antena 3 CNN Externe Dezvăluiri din casa terorii. Ce au descoperit autorităţile în locuinţa în care erau ţinute tinerele răpite în urmă cu 10 ani

Dezvăluiri din casa terorii. Ce au descoperit autorităţile în locuinţa în care erau ţinute tinerele răpite în urmă cu 10 ani

Dezvăluiri din casa terorii. Ce au descoperit autorităţile în locuinţa în care erau ţinute tinerele răpite în urmă cu 10 ani
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Mai 2013   •   15:01

Lanţuri, sfoară, bandă adezivă şi alte dispozitive de imobilizare. Asta au descoperit anchetatorii care au pătruns în temniţa construită de Ariel Castro şi fraţii săi. Cei trei au răpit trei fete pe care le-au ţinut prizoniere timp de 10 ani, timp în care au fost maltratate, violate şi au adus pe lume copii. Tinerele au fost eliberate ieri dintr-o pură întâmplare, după ce una dintre ele a reuşit să scape din casă şi a sunat la poliţie de la un vecin.

Eroul simpatic al Americii. El le-a salvat pe cele trei tinere răpite în urmă cu 10 ani

Uşile de la pod şi subsol erau încuiate cu lacăte şi nici un membru al familiei nu avea voie să intre acolo. Asta a povestit fiul lui Ariel Castro, Anthony, care a locuit în casă în toţi cei 10 ani în care femeile au fost ţinute prizoniere. Anthony a publicat câteva poze cu tatăl său, căruia îi plăcea să se fotografieze în faţa uşilor blocate de la pivniţă. Băiatul a mai povestit că mama lui a murit anul trecut din cauza bătăilor violente pe care i le administra Ariel. Nici vecinii nu aveau prea multă încredere în Ariel şi fraţii lui, care veneau foarte des în vizită.



Un copil din vecini îşi aminteşte, însă, de un incident ciudat de acum câţiva ani, pe care spune că l-a semnalat şi poliţiei, fără să fie luat în seamă. "Am văzut o doamnă în pielea goală, în curte. N-am înţeles ce se petrecea, aşa că am încercat să vorbim cu ea. Dar el i-a spus să intre în casă" a povestit copilul.

Amanda, Gina şi Michelle sunt, acum, eroinele Americii. Toate trei sunt într-o stare fizică bună şi au fost externate din spital. Acum, fiecare dintre ele abia aşteaptă să îşi reîntâlnească familia după atâta timp. Bunica Amandei Berry a fost copleşită să-şi audă nepoata la telefon şi să afle că are şi o strănepoată de 6 ani.

Cei trei fraţi care le-au răpit pe fete sunt acum în arest şi urmează să fie puşi sub acuzare, imediat ce poliţiştii vor termina ancheta.




×
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close