Antena 3 CNN Externe Mesajul oficial al lui Vladimir Putin, după ultimul test nuclear al Coreei de Nord. Soluţia despre care vorbeşte Kremlinul

Mesajul oficial al lui Vladimir Putin, după ultimul test nuclear al Coreei de Nord. Soluţia despre care vorbeşte Kremlinul

Mesajul oficial al lui Vladimir Putin, după ultimul test nuclear al Coreei de Nord. Soluţia despre care vorbeşte Kremlinul
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    05 Sep 2017   •   08:46

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, au condamnat dur acţiunile Phenianului, a transmis Kremlinul, după ce regimul nord-coreean a efectuat un nou test nuclear, cel mai masiv de până acum, informează agenţia de ştiri Tass.

Cei doi lideri au transmis că acţiunile „încalcă în mod flagrant rezoluţiile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, subminând eforturile globale de non-proliferare şi constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii în regiune”, a transmis serviciul de presă al Kremlinului.

„Partea rusă a subliniat din nou că această situaţie extrem de complicată poate fi soluţionată doar prin reluarea discuţiilor şi prin larga utilizare a mijloacelor politice şi diplomatice”, a mai precizat Kremlinul.

Coreea de Nord a anunţat, duminică, faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen, iar aceasta poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală, reprezentând cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de către regimul de la Phenian.

Citiți și:

Declarație alarmantă: Coreea de Nord „cere, cu orice preţ, un război!” SUA cer la ONU cele mai dure sancțiuni

 

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close