Antena 3 CNN Externe Nave de război britanice au pornit spre Mediterană, în contextul tensiunilor tot mai pronunţate cu Spania. Londra anunţă că ar putea lua măsuri împotriva Madridului

Nave de război britanice au pornit spre Mediterană, în contextul tensiunilor tot mai pronunţate cu Spania. Londra anunţă că ar putea lua măsuri împotriva Madridului

Nave de război britanice au pornit spre Mediterană, în contextul tensiunilor tot mai pronunţate cu Spania. Londra anunţă că ar putea lua măsuri împotriva Madridului
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
12 Aug 2013   •   15:10
UPDATE 15.00 - Marea Britanie ar putea adopta măsuri împotriva Spaniei pentru controalele "disproporţionate" ale acesteia, la frontiera cu Gibraltarul, un teritoriu britanic aflat în centrul unei noi dispute, a anunţat luni purtătorul de cuvânt a premierului britanic David Cameron, citat de AFP..
   
Aceste controale, care duc la crearea unor lungi cozi de aşteptare, "au motive politice şi sunt complet disproporţionate", a declarat purtătorul de cuvânt, adăugând că o astfel de decizie în justiţie va reprezenta "o acţiune fără precedent".



Ştire iniţială 14.10
Nave de război se pregăteau luni să plece din Anglia pentru manevre în Mediterana prevăzute "de mult timp" potrivit Londrei, dar care au loc în plină perioadă de intensificare a tensiunilor cu Madridul pe tema Gibraltarului, unde o fregată britanică urmează să facă o escală, informează AFP.
   
Fregata HMS Westminster va pleca marţi spre apele micului teritoriu britanic din sudul peninsulei iberice, unde va ajunge în cursul săptămânii, a anunţat luni Ministerul britanic al Apărării (MoD).
   
Este vorba despre patru nave de război care vor participa la exerciţiile "Cougar 13" în Mediterana şi în Golful Persic.
   
Între nave se află şi portelicopterul HMS Illustrious, care urma să părăsească portul Portsmouth luni dimineaţa şi care a fost autrizat de Spania să facă escală la Baza Navală Rota, în sudul ţării.
   
Aceste exerciţii anuale sunt organizate pentru a treia oară, consecutiv, şi este vorba despre o "mobilizare de rutină, prevăzută de mult timp", potrivit ministrului britanic al Apărării Philip Hammond.
   
Potrivit MoD, navele vor face escală într-un "anumit număr de porturi mediteraneene", după care vor participa la un exerciţiu împreună cu armata albaneză, în Marea Adriatică. Ele vor trece apoi prin Marea Roşie şi Oceanul Indian spre Golf, unde vor participa la exerciţii cu ţări partenere din regiune.
   
Însă aceste manevre se desfăşoară în contextul în care tensiunile diplomatice între Londra şi Madrid cu privire la Gibraltar - un teritoriu de şapte kilometri pătraţi cedat Marii Britanii în 1713, locuit de aproximativ 30.000 de persoane - s-au intensificat din nou începând de la sfârşitul lui iulie.
   
Autorităţile din Gibraltar au provocat furia Madridului, instalând în Mediterana, în Golful Algeciras, blocuri de beton care formează un recif artificial, într-o încercare de a pune capăt unor ani de incursiuni de care îi acuză pe pescarii spanioli că le efectuează în apele pe care le consideră ca aparţinându-le.
   
De atunci s-au format cozi lungi de aşteptare la frontieră, iar Gibraltarul afirmă că Spania şi-a multiplicat controlele vamale ca represalii. De asemenea, Madridul a anunţat că intenţionează să introducă o taxă rutieră în valoare de 50 de euro la frontiera cu acest teritoriu britanic.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close