Antena 3 CNN Externe Premiul Nobel pentru Pace 2013 a fost acordat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice

Premiul Nobel pentru Pace 2013 a fost acordat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice

Premiul Nobel pentru Pace 2013 a fost acordat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice
11 Oct 2013   •   12:02

Premiul Nobel pentru Pace 2012 a fost acordat Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), însărcinată cu supervizarea distrugerii arsenalului chimic sirian, a anunţat, vineri, Comitetul Nobel norvegian.

Televiziunea norvegiană NRK a dezvăluit cu câteva minute înainte de anunţul oficial, într-o postare pe site, că Premiul Nobel pentru Pace 2013 revine Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

OIAC, cu sediul la Haga, a fost fondată în 1997 pentru a pune în aplicare Convenţia privind interzicerea armelor chimice, semnate pe 13 ianuarie 1993. Activitatea Organizaţiei se află în centrul atenţiei după ce a fost însărcinată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU să supervizeze distrugerea până pe 30 iunie 2014 a impozantului arsenal chimic deţinut de regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Premiul Nobel pentru Pace este singurul premiu acordat de Norvegia, conform cerinţei lui Alfred Nobel şi reprezintă recunoaşterea meritelor celor care au "acţionat cel mai mult sau cel mai bine pentru fraternitatea dintre naţiuni, abolirea sau reducerea armatelor şi organizarea sau promovarea congreselor de pace".

Premiul a fost acordat începând din 1901 de 93 de ori, fundaţia Nobel considerând în 19 ocazii, că nu este cazul să desemneze un laureat, anunţă site-ul nobelprize.org.

"Dacă se constată că niciuna dintre operele luate în considerare nu este suficient de importantă, banii oferiţi ca premiu sunt rezervaţi pentru anul următor, iar dacă şi atunci se decide să nu fie acordat, suma respectivă se va adăuga la fondurile restrânse ale Fundaţiei", scrie în statutul Fundaţiei Nobel. Suma de bani care însoţeşte Premiul Nobel a fost stabilită în acest an la 8 milioane de coroane suedeze (circa 910.000 euro).

Mai exact, premiul nu a fost acordat în 1914-1918, 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1939-1943, 1948, 1955-1956, 1966-1967 și 1972.

Tot statutul Fundaţiei Nobel stabileşte că premiul nu poate fi acordat unui număr mai mare de trei persoane. În istoria sa, prestigioasa distincţie a revenit de 63 de ori unei singure persoane, de 28 de ori a recompensat doi laureaţi şi de două ori câte trei laureaţi. În 1994, aceştia au fost Yasser Arafat-Shimon Peres-Yitzhak Rabin.


×
Subiecte în articol: Premiul Nobel
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close