Antena 3 CNN Externe Reformă la Vatican: Schimbare administrativă majoră anunţată de Papa Francisc

Reformă la Vatican: Schimbare administrativă majoră anunţată de Papa Francisc

Reformă la Vatican: Schimbare administrativă majoră anunţată de Papa Francisc
de O.P.    |    27 Feb 2014   •   11:34

Papa Francisc a anunţat luni crearea unui Minister (secretariat) al Economiei, care va superviza activităţile economice şi administrative, va oferi credibilitate şi transparenţă în ceea ce priveşte conturile şi patrimoniul Vaticanului şi va investi mai mult pentru oamenii săraci şi marginalizaţi.

Papa Francisc a luat astfel prima decizie de amploare şi a făcut primul pas important în ceea ce priveşte reforma Curiei. Vaticanul s-a confruntat în ultima vreme cu probleme şi scandaluri, motiv pentru care Papa Francisc a accelerat o reformă pe care nu a mai reuşit să o pună în aplicare predecesorul său, Benedict al XVI-lea, notează agerpres.ro.

Pontiful a anunţat printr-un document papal (motu proprio), printre altele, că acest minister va urma directivele formulate de „Consiliul pentru Economie", format din 15 membri, printre care 8 cardinali şi episcopi şi 7 experţi în economie, laici, de diferite naţionalităţi. Această comisie se va întruni periodic pentru a pregăti sau a analiza raporturile în ceea ce priveşte activităţile economice ale Vaticanului.

Printre funcţiile acestui minister se află şi aceea de a întocmi bugetul anual pentru Sfântul Scaun şi Vatican, precum şi planificarea financiară şi a resurselor umane, potrivit declaraţiilor lui Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Acest departament va fi condus de cardinalul australian George Pell, în prezent arhiepiscop de Sydney, iar „numărul doi" va fi spaniolul Lucio Ángel Vallejo.

Papa Francisc a anunţat, de asemenea, numirea unui „controlor general" (auditor), care va avea prerogative care să îi permită să opereze controale în orice instituţie a Sfântului Scaun şi a statului Vatican. Reformele acestea au fost adoptate în urma recomandărilor comisiei numite vara trecută de către Papa Francisc, pentru a ancheta activităţile economice şi administrative ale Sfântului Scaun.

×
Subiecte în articol: Vatican Papa Francisc
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close