Antena 3 CNN Externe Un sud-african, prea gras pentru Noua Zeelandă. Bărbatul riscă să fie expulzat

Un sud-african, prea gras pentru Noua Zeelandă. Bărbatul riscă să fie expulzat

<1 minut de citit Publicat la 17:46 27 Iul 2013 Modificat la 17:46 27 Iul 2013
Un sud-african, prea gras pentru Noua Zeelandă. Bărbatul riscă să fie expulzat
Foto: touchfm.org
Un imigrant sud-african, stabilit în Noua Zeelandă de aproximativ şase ani, a fost avertizat de serviciile de imigraţie că este mult prea gras pentru a locui în acest stat, scrie heraldsun.com.au.

Bărbatului, pe nume Albert Buitenhuis, i se reproşează că este o povară pentru bugetul asigurărilor de sănătate, chiar dacă acesta a reuşit să slăbească între timp aproximativ 30 de kilograme.

Deşi acum cântăreşte 130 de kilograme, Albert Buitenhuis nu are un "standard de sănătate acceptabil", potrivit autorităţilor din Noua Zeelandă, ţară în care 30 la sută din populaţie suferă de obezitate.

Imigrantul sud-africa a fost informat că riscă să fie expulzat când a mers să îşi reînnoiască viza anuală de muncă.

Dacă viza nu îi este reînnoită, Albert Buitenhuis şi soţia sa riscă să fie expulzaţi din Noua Zeelandă.

×
x close