Antena 3 CNN Externe VIDEO! Mormântul mitologic al zeului morții, Osiris a fost descoperit

VIDEO! Mormântul mitologic al zeului morții, Osiris a fost descoperit

VIDEO! Mormântul mitologic al zeului morții, Osiris a fost descoperit
07 Ian 2015   •   20:00

O echipă de arheologi din Spania și Italia, în colaborare cu ministerul egiptean al antichităților, au făcut o descoperire de excepție în necropola de la Sheikh Abd el-Qurna, din Teba (Egipt), la 800 de kilometri sud de malul Mării Mediterane: o reproducere la scară mare a mormântului mitologic al zeului Osiris așa cum a fost el descris în legendele egiptene, completat cu mai multe pasaje și camere, informează ancient-origins.net, citat de AGERPRES. În interiorul complexului, cercetătorii au descoperit o statuie a lui Osiris și o sală cu un basorelief ilustrând un demon cu cuțite.

Mormântul prezintă toate caracteristicile mormântului lui Osiris, așa cum era descris în legendele antice egiptene, și este o versiune mai mică a Osireion-ului, construit sub faraonul egiptean Seti I în orașul Abydos din provincia Luxor. Cercetătorii consideră că acest complex nou descoperit datează din timpul dinastiei a 25-a (760-656 î.Hr.) sau dinastia a 26-a (672-525 î.Hr.), bazându-se pe compararea mormintelor similare care conțin elemente osiriene.

 



O parte din mormânt a fost inițial descoperit de arheologul Philippe Virey în anii 1880 iar apoi au existat încercări de a schița structura sa principală în secolul al XX-lea. Cu toate acestea, amploarea deplină a structurii nu a putut fi anticipată și a fost descoperită abia prin săpături. Complexul funerar va continua să fie explorat în toamna acestui an, precizează ancient-origins.net.

Potrivit mitologiei egiptene, Osiris, zeul lumii de dincolo, a fost ucis de Set, zeul furtunilor, dezordinii și violenței, care l-a închis pe Osiris într-un sicriu și l-a aruncat în Nil. După ce trupul său a fost recuperat de zeița Isis, Set a fragmentat corpul în bucăți și l-a aruncat înapoi în fluviu. Isis a adunat toate fragmentele, le-a așezat împreună și a bandajat corpul ca un întreg. În această formă Osiris a călătorit în lumea de dincolo, într-o barcă, și a devenit zeul morții.



 

×
Subiecte în articol: mormant descoperire arheologie
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close