Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, NEGRU de furie faţă de mişcarea Ucrainei: "Este o CRIMĂ foarte gravă împotriva propriului popor"

Vladimir Putin, NEGRU de furie faţă de mişcarea Ucrainei: "Este o CRIMĂ foarte gravă împotriva propriului popor"

Vladimir Putin, NEGRU de furie faţă de mişcarea Ucrainei: "Este o CRIMĂ foarte gravă împotriva propriului popor"
de O.P.    |    25 Apr 2014   •   06:14

Tensiunea a escaladat în estul Ucrainei după o violentă confruntare, soldată cu cel puţin cinci morţi, între forţele guvernamentale şi separatişti pro-ruşi.

Trupele ucrainene au atacat poziţiile insurgenţilor din jurul oraşului Slaviansk. Rusia a reacţionat imediat prin noi manevre militare la frontieră iar în războiul declaraţiilor s-au implicat şi Statele Unite.

Ministerul ucrainean de interne a anunţat că forţele sale, sprijinite de armată, au desfiinţat trei puncte de control ale rebelilor separatişti, la intrarea în Slaviansk. Cinci combatanţi rebeli şi-au pierdut viaţa, adaugă aceeaşi sursă. Insurgenţii susţin că doar doi dintre oamenii lor ar fi fost ucişi. Ulterior, trupele ucrainene s-au retras şi cel puţin unul din punctele de control a fost ocupat, din nou, de separatişti.

Atacul a fost cel mai puternic, de până acum, al armatei ucrainene împotriva rebelilor din estul ţării. Autorităţile de la Kiev au mai anunţat că i-au evacuat pe separatişti din primăria oraşului Mariupol şi au respins un atac asupra unei baze militare, lângă Doneţk. Reacţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată.

VLADIMIR PUTIN: "Dacă, într-adevăr, actualul regim de la Kiev a început să folosească armata împotriva populaţiei de pe teritoriul ţării sale, aceasta este, fără nicio îndoială, o crimă foarte gravă împotriva propriului său popor".

Armata rusă a lansat noi manevre la frontiera cu Ucraina, la care participă şi forţele aeriene. Riposta a venit de la Washington, prin declaraţii severe ale secretarului de stat.

John Kerry a subliniat că Statele Unite sunt gata să supună Rusia unor noi sancţiuni dacă aceasta nu încetează acţiunile menite să destabilizeze Ucraina.


×
Subiecte în articol: Proteste Ucraina Vladimir Putin
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close