Stocurile de arme și muniții ale armatei americane rămân la niveluri reduse, în ciuda reluării războiului din Iran, iar presiunea va deveni tot mai intensă dacă bombardamentele continuă în ritmul actual, relatează CNN. Donald Trump a repetat, vineri, că armistițiul „s-a terminat”.
Mai mulți experți au declarat pentru CNN că situația armamentului ar putea să afecteze capacitatea armatei americane de aduce un război viitor cu China sau chiar cu Coreea de Nord, ceea ce crește riscurile.
„Dacă războiul continuă în ritmul ultimelor cinci zile, stocurile de arme și muniții s-ar reduce atât de mult încât ar exista un nou nivel superior de risc în regiunea indo-pacifică”, spune Mark Cancian, colonel american în rezervă, care a făcut parte din corpul pușcașilor marini. Acum, este analist de securitate la Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice.
În prima fază a războiului din Iran, denumită de americani „Operațiunea Epic Fury”, SUA au consumat mii de rachete esențiale pentru lovituri de înaltă precizie pe rază lungă. Ele au fost folosite pentru apărarea față de atacurile aeriene și cu rachete ale iranienilor, conform experților citați.
Michael O’Hanlon, șef al cercetării pe politică externă la think-tank-ul Brookings Institution spune că „nu mai e niciun dubiu” că stocurile de muniții sunt „mai mici decât ne-ar plăcea”.
Până la momentul în care războiul pe scară largă între SUA și Iran se oprise, în luna aprilie, armata SUA își folosise aproape jumătate dintre interceptoarele de rachete balistice de tip THAAD, aproape jumătate dintre interceptoarele Patriot și în jur de 30 la sută dintre rachetele terestre Tomahawk, conform unei analize CSIS.
CNN a confirmat acuratețea datelor prin trei surse de la Departamentul Apărării american, familiarizate cu estimările.
Ritmul de refacere a stocurilor, foarte lent
Armistițiul a dat armatei SUA „o gură de aer” și a permis stocurilor americane să se refacă ușor, având în vedere că nu a mai fost nevoie de lovituri de represalii sau de apărare.
Totuși, ritmul de refacere a stocurilor rămâne extrem de lent, mai ales când vine vorba de rachete importante.
Cancian spune că, pe baza calendarului de livrări din acest an fiscal, Pentagonul primește în jur de 15 noi Tomahawk și 20 noi Patriot pe lună. În 2026, nu se estimează că vor exista noi livrări de THAAD. CSIS estimează că vor trece trei sau mai mulți ani până ce stocurile vor reveni la situația lor de dinainte de război.
Elaine McCusker, cercetătoare la American Enterprise Institute, care a lucrat și la Pentagon în trecut, a declarat pentru CNN că „refacerea stocurilor de muniții se va măsura în ani – în doi până la cinci pentru majoritatea tipurilor de muniție”.
John Ferrari, expert în achiziții în domeniul apărării, general cu două stele în rezervă, afiliat și el American Enterprise Institute, a accentuat că „Congresul nu a alocat nici măcar un dolar pentru înlocuirea rachetelor” de când a început războiul.
În ultimele săptămâni, Casa Albă a cerut formal din partea Congresului fonduri suplimentare pentru a acoperi costurile răboiului din Iran, însă e greu de spus când vor trece aceste cereri de legislativ.
Un oficial de la Pentagon a declarat pentru CNN că departamentul este „angajat să extindă rapid baza industrială de apărare”. Trump a activat Legea Producției de Apărare, în iunie, pentru a mai elimina din obstacolele birocratice și pentru a grăbi producția de rachete. În plus, Pentagonul a semnat contracte noi cu producătorii pentru a le extinde baza industrială.
Folosirea legii respective este „de ajutor”, a spus Cancian, însă a precizat și că „impactul va fi mic”. Extinderea producției ia și ea timp.
Un posibil conflict în Asia
Licențierea rachetelor Patriot în țări precum Germania sau Ucraina, contracte care le vor permite producătorilor din aceste țări să-și fabrice propriile Patriot va reduce din presiunea existentă pe liniile americane de producție.
Acordurile sunt și ele lente, însă. Japonia a avut nevoie de trei ani să construiască o fabrică de Patriot, iar Germania nu a reușit încă să producă o singură rachetă, în ciuda faptului că linia de producție a început lucrul în 2022.
Alte stocuri de rachete, precum cele de Precision Strike Missile și Joint Air-to-Surface Standoff Missile, vor putea fi refăcute mai rapid și ar urma să revină la nivelul de dinaintea războiului între jumătatea și sfârșitul anului 2027, potrivit analizei CSIS.
Cancian a avertizat că scenariul unui conflict cu China nu este singurul risc cu care s-ar putea confrunta Pentagonul dacă va continua să consume într-un ritm ridicat rachete esențiale. Analiștii consideră că planurile pentru un eventual război cu Coreea de Nord presupun folosirea unui număr considerabil de rachete americane, atât pentru lovirea țintelor inamice, cât și pentru apărarea forțelor SUA și a Seulului în fața atacurilor masive pe care le-ar putea lansa forțele nord-coreene.
Purtătorul de cuvânt principal al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat, într-un comunicat identic cu cel transmis CNN în aprilie, că „armata americană este cea mai puternică din lume și dispune de tot ceea ce îi este necesar pentru a acționa în momentul și în locul alese de președinte”.
„Am desfășurat cu succes numeroase operațiuni în cadrul mai multor comandamente combatante, asigurându-ne în același timp că armata SUA dispune de o gamă largă de mijloace pentru a ne proteja cetățenii și interesele”, a declarat Parnell.
O’Hanlon a afirmat că nu crede că abilitatea armatei americane de a descuraja o agresiune a Chinei sau nord-coreeană „a fost afectată până acum”.
Expertul a avertizat, însă, că, „la un moment dat”, capacitatea de descurajare s-ar putea eroda. „Probabil că nu putem măsura și nici nu putem ști unde s-ar afla acel prag, deoarece depinde în mare măsură de psihologia adversarului”, a declarat O’Hanlon.