Antena 3 CNN Actualitate Media Datorii mari, salarii fabuloase. Vezi ce venituri au angajaţii TVR

Datorii mari, salarii fabuloase. Vezi ce venituri au angajaţii TVR

Datorii mari, salarii fabuloase. Vezi ce venituri au angajaţii TVR
Sursa foto: Foto: reflectiieconomice.zilisteanu.ro
22 Dec 2011   •   07:11

Televiziunea Română are datorii de peste o sută de milioane de euro dar salarii fabuloase pentru angajaţi. Jurnaliştii de la "Cotidianul"  au publicat  lista cu veniturile tuturor persoanelor care fac parte din conducerea TVR. La salariile prezentate, se adaugă sporul de vechime, 10% pentru cei care au doctoratul plus alte indemnizaţii de conducere.

Astfel, Alexandru Lăzescu câştigă lunar 14 mii de lei, Titi Dinică primeşte 12mii 500 de lei, iar Rodica Culcer - 11 mii de lei. Pe lângă cei care apar pe listă, mai există încă 28 de şefi de serviciu care au salariile cuprinse între 6 mii şi 7.500 de lei, precum şi 32 de editori şi prezentatori cu salarii între 5.500 şi 9.500 de lei.

Televiziunea Română are o triplă finanţare : de la bugetul de stat,  din plata abonamentelor şi din vânzarea spatiilor publicitare.

SALARII TVR

Alexandru Lăzescu  - 14.000 lei
Titi Dinică primeşte -  12.500 lei
Rodica Culcer         - 11.000 lei

Şefi serviciu -  6.000 - 7.500 lei
Editori şi prezentatori - 5.500 - 9.500 lei

×
Subiecte în articol: TVR datorie
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close