Greblă versus Voicu: Conţinutul stenogramelor apărute în presă, identic cu cel din probele trimise Senatului
"Probabil fragmentele respective au fost fotocopiate înainte ca dosarele să fie trimise Senatului. Însă conţinutul este identic. În presă au apărut unele fragmente, la noi, la comisie, este un dosar întreg", a declarat Greblă, citat de Mediafax.
El a precizat că nu poate să îşi explice unde şi cum s-au făcut aceste fotocopii ale unor probe din dosar, subliniind că dosarul trimis de Ministerul Justiţiei a fost desigilat la Comisia juridică, abia joi dimineaţă, în prezenţa presei.
"Din moment ce sigiliul ministerului era prezent pe cutiile trimise Comisiei juridice, pot doar să spun că fotocopiile nu au putut fi făcute după ce dosarul a ajuns la Senat", a adăugat Greblă.
Preşedintele Comisiei juridice a recunoscut că, potrivit procedurilor legale, o eventuală încuviinţare a plenului Senatului la solicitarea DNA de arestare a lui Cătălin Voicu nu echivalează cu reţinerea automată a acestuia.
"Noi nu stabilim dacă Voicu este sau nu vinovat, urmărim să vedem dacă există sau nu un element politic în solicitarea DNA, dacă acest dosar este o făcătură sau nu, de natură să îl impiedice să îşi desfăşoare activitatea ca senator", a mai spus Greblă.
Greblă a explicat că, dacă Senatul va încuviinţa solicitarea DNA, procurorii vor trebui, dacă doresc să îl reţină pe Voicu mai mult de 24 de ore, să se adreseze Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a obţine mandatul de arestare efectiv, judecătorii ICCJ decizând dacă Voicu poate fi cercetat în stare de arest sau în libertate.
Nume de politicieni precum Gabriel Oprea, Ludovic Orban, Marian Vanghelie, Miron Mitrea, de magistraţi - Florin Costiniu, şi de oameni de afaceri - Costel Căşuneanu şi Marius Locic, apar în stenogramele din dosarul DNA prin care se cere arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, relatează Hotnews. Sursa menţionată a publicat, joi, un material care conţine fragmente din stenogramele unor discuţii atribuite lui Voicu cu senatorul Alexandru Mazăre, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic.
Subiectele discuţiilor publicate vizează intervenţii pe lângă magistraţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, intervenţii la IGP, intenţia senatorului Voicu de a fi devenit, în cazul în care Mircea Geoană ar fi câştigat prezidenţialele din 2009, ministru al Internelor, dorinţa acestuia privind arestarea lui Neculai Onţanu şi "întocmirea unor dosare" lui Gabriel Oprea. Un alt subiect este legat de accidentul de maşină în care a fost implicat liderul PNL Ludovic Orban pe când era ministru al Transporturilor.
Antena3.ro
-
Antonescu: Flutur are un portret cât al lui Kim Ir Sen, dar cu portocaliu cât "caca de muscă"
26 Mai, 20:15 | 0 comentarii -
Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar nici unul mai mare ca Flutur
26 Mai, 19:46 | 0 comentarii -
Ponta: Justiţia trebuie să-i pedepsească pe cei care au greşit, nu doar cu puşcărie, dar şi cu recuperarea banilor furaţi
26 Mai, 19:22 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Zgonea: Propunerea lui Cezar Preda privind moţiunea de cenzură este haioasă şi distractivă dar nu are şanse
26 Mai, 18:54 | 0 comentarii -
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii
-
CE POTRIVIRE EXCELENTA-MUTRA SHI NUMELE DE "GRBLA"!!
-
sa vezi c u r v e l e psd iste cum se vor pune spate in spate asa cum ii place lui bombonel ca sa si aperea licheaua, aseara ma uitam la realitatea, ca de, la panaramele de la antena 3 era scirbenia zilei si raspopitul il chemase pe criminalul de iliescu sa ne spuna el cum a fost cu revolutia si alte minciuni de felul asta fara sa scoata o vorba despre mafiotul voicu, dar in sfirsit nu ma mira si aia ra realitate ii dau telefon unui senator psd sa l intrebe ce parere are de stenograme iar ala ca sa vedeti cit de mizerabili pot fii il ardea grija de unde are realitatea stenogramele si nu de ce era acolo si de ce magarii faceea colegul lor senatorul voicu
rusine -
Doamne oameni buni, pai cum sa incuvinteze senatul una ca asta, pai si ei din ce mai traiesc- ASTA ESTE PIINEA LOR DE BAZA DE 20 ANI. ACESTI PARALAMENTARII FARA RUSINE,LIPSITI DE SCRUPULE,HOTII LA DRUMUL MARE LA AVEREA NATIONALA A ROMANIEI -ACESTE ANIMALE CU CHIP DE OAMENII AU DISTRUS VIITORUL TINERIILOR FACINDU- I SA EMIGREZE,AU FURAT TOT CE S-A PUTUT FURA IN TARA ASTA, AU FURAT VIITORUL ACESTEI TARII! DOAMNE CE POATE FI MAI RAU DECIT ASA!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Nu va mai intrebati domnilor de unde au aparut scurgerile de informatii.Va spun eu.In justitie mai exista oameni care nu mai suporta mizeria din jurul lor.Asta e.