Oprescu s-a lansat la prezidenţiale. Ţintele sale: Nemulţumiţii partidelor şi dezamăgiţii alegerilor (VIDEO)
Invocând eşecul proiectelor partidelor politice, menite a da satisfacţie celşor puţiniîn dauna celor mulţi, Oprescu a atacat la scenă deschisă exponenţii întregii clase politice punând în antiteză starea românilor de rând.
"Observ că românilor le-a pierit cheful de viaţă şi zâmbetul", a afirmat la un moment dat Oprescu, invitându-i pe cei scârbiţi de politică sau care nu se mai simt reprezentaţi de vreun partid politic, "captiv" al intereselor liderilor "şmecheri, combinagii şi manipulatori" să i se alăture.
SORIN OPRESCU A INTRAT ÎN CURSA PENTRU COTROCENI
Au lipsit însă elementele concrete ale propriului program politic fiind prezentate vag câteva obiective generale: scuturarea societăţii de actuala viziune şi practică politică şi readucerea âmbetului pe buzele românilor, în paralel cu consensul şi demnitatea, afecatate de practicile de pile şi mită ale actualilor politicieni.
Edilul independent a lăsat să se înţeleagă că mai mizează şi pe sprijinul membrilor de partide nemulţumiţi de deciziile propriilor lideri, inclusiv al unor oameni din PSD, dar şi al nehotărâţilor, dominaţi de stare de "lehamite".
Iată cele mai importante declaraţii făcute de Sorin Oprescu:
- România este pe un drum greşit şi este prost condusă
- Aşa nu se mai poate, nu mai merge. Eu personal, ca tată, ca bunic, ca medic, nu mai pot.
- Românii nu există în ecuaţia politicienilor de astăzi
- Faptul că nu am trăit niciodată din politică m-a facut să văd politica detaşat.
- Am ajuns aici pentru că oamenii politici au eşuat
- Liderii partidelor politice trăiesc în lumea lor, departe de viaţa reală
- Am plecat dintr-un partid politic pentru că am simţit că numai independent îmi pot face datoria
- Sunt toţi o apă şi-un pământ (n.r. politicienii)
- A venit vremea să se schimbe ceva în România
- Am decis să candidez ca independent la Preşedinţie
- Dacă au puterea ca ei să se schimbe, atunci să o facă, dacă nu, atunci să plece, să ne lase
- Tot mai mulţi oameni sunt scârbiţi, nu se mai simt nici de stânga, nici de dreapta. Liderii partidelor politice trăiesc în lumea lor, departe de oamenii pe care ar trebui să-i reprezinte. Eu am plecat dintr-un partid politic pentru că am simţit că numai aşa îmi pot face bine treaba.
- Singura soluţie să fim băgaţi în seamă în aceste vremuri grele este să le spargem gaşca
- Liderii partidelor de stânga au servit numai interesele unor cercuri restrânse
- Politicienii de calitate nu mai pot ieşi acum în faţă
- Partidele nu mai trebuie să decidă tot ce mişcă, ci să reprezinte voinţa oamenilor
- Românilor le lipseşte un preşedinte care să îi unească
- Candidatura mea este un apel la independenţă
- Avem nevoie de un nou început, de curaj, de unitate, consens şi reconciliere naţională
- Vreau o Românie normală, în care fiecare cetăţean să fie protejat de lege
- Sunt convins că susţinătorii mei vor lupta pentru dreptul cetăţeanului la vot liber
- Vedem cu toţii ca populaţia e derutată, puterea de cumparare a leului scade, oamenii sunt dominaţi de grija zilei de mâine.
- Avem o societate foarte dezbinată, în care unii, foarte puţini, mereu aceiaşi, îşi permit orice, iar cei mulţi trăiesc umiliţi şi trişti, cu grija zilei de mâine.
- S-a ajuns aici pentru că oamenii politici din ţară au eşuat - din 1989 până în 2009.
- Cabinetul Boc 1 s-a luptat 6 luni pe posturi şi ministere iar, la final, au transformat bătălia lor pe caşcaval în problema noastră, în disputa lor, nu s-au gândit şi la oameni.
- Pentru ei nu existaţi, existaţi însă pentru mine.
- Eu când ies pe stradă, ma întâlnesc cu oameni, cu români.
Primarul general al Capitalei se va lupta pentru fotoliul de la Cotroceni cu Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Gigi Becali şi Kelemen Hunor. Deocamdată, doar aceştia şi-au făcut publică intenţia de a candida.
Citeşte discursul de lansare al lui Sorin Oprescu (pdf)
Antena3.ro
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
20 ani de la revolutie , romanii tot necivilizati au ramas. In 20 ani va fi la fel ca astazi.
-
Romania,tara noastra ,este BOLNAVA si are nevoie de DOCTOR!Sorin Oprescu Presedinte!
-
#
preocupat
2009-10-05 21:22:11
#
6
Il votez pe BASESCU din mai multe motive:
1. a initiat mai multe comisii prezidentiale in domenii extrem de importante (protectie sociala, educatie)
2. a condamnat comunismul
3.vrea reformarea clasei politice
4. vrea ca institutiile statului sa fie solide
5. este primul presedinte care consulta constitutia in mod frecvent
6. a promovat oameni care au incercat sa faca reforme (vezi Morar de la DNA, Macovei de la Justitie)
7. a acceptat alianta cu PSD la guvernare pe considerentul ca tara intra in criza economica si are nevoie de o majoritate pentru a trece legile necesare (din pacate PSD nu a gandit la fel)
8. s-a orientat spre tarile din jurul Marii Caspice in domeniul energiei
9. si-a dat seama ca avem nevoie de un comisar pe un portofoliu important si a demarat negocierile in aceasta privinta
10. a avut o atitudine corecta in privinta Kosova
11. a fost solidar cu moldovenii
De ce NU il votez pe Geoana:
1. nu a prezentat un program (ce vrea el sa faca pentru Romania??)
2. este prea legat de Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc
3. este prea slab din punct de vedere politic
De ce NU il votez pe Antonescu:
1. e in politica de 20 de ani dar nu s-a remarcat nici ca parlamentar, nici ca ministru
2. e prea apropiat de Patriciu si de petrodolarii acestuia
3. PNL are prea putine locuri in parlament si ar face coalitie cu PSD ca sa guverneze. Asadar exclus!
De ce NU-l votez pe Oprescu:
1. in Bucuresti nu a facut nimic in afara de carnati si alte recorduri
2. NU este independent ci este apropiat de Iliescu (care l-a asmutit ca sa ii fure din voturi lui Basescu)
3. ar aduce la guvernare PSD
4. pentru ca Romania sa fie un stat de drept si o democratie avem nevoie de partide si de presedinti de la partide nu de independenti si cu atat mai putin de ”˜falsi” independenti
5. nu are nici un fel de program (vorbeste de scarba omului fata de clasa politica dar nu vorbeste de pensii, de agricultura, etc, etc) -
Vrem sa avem un presedinte asa cum ne-am dorit, sau, cel putin, cat mai aproape de ceea ce ne-am dorit in ultimii 20 de ani? Daca da, atunci este timpul sa ne informam mai bine cu privire la fiecare candidat independent sau nu. Marian Bataiosu poate fi unul dintre acesti candidati, iar el chiar isi doreste sa faca ceva bun pentru tara. Este un om simplu, neimplicat in politica pana in prezent si care vrea cu orice chip sa faca dreptate romanilor. Daca doriti sa-i cititi discursul si sa aflati cate ceva despre el, puteti sa-i accesati site-ul pe http://bataiosu.wordpress.com/
-
felicitari, Oprescu. un grup de pensionari din Bacau te sustinem. ne-a placut mesajul tau sincer, deschis, transparent. langa tine vor veni toti cei care doresc sa traiasca in tara asta independenti si liberi. numai tradatorii, mafiotii, baronii si partidele politice sunt impotriva ta, si asta pentru ca trag de ciolan, sa nu-l scape. dar votul romanilor cei multi si infometati va invinge. succes, Oprescu, te vom vota, noi, romanii adevarati.
-
De ce nu publicati comentarile? Va temeti ca oamenii chiar VAD despre ce este vorba? E de ajuns sa te uiti la simbolul sau: heptagrama albastra, simbol pagan! Este recunoscut peste tot in SUA, Canada si UK. Mai multe detalii pe: politicaoculta PUNCT wordpress PUNCT com
-
Aia din spatele lui Oprescu se bsi vad ministri si prin alte posturi,Uite ce fetze au !
-
Don Doctor, daca ajungi presedinte (Doamne fereste) mai tii si functia de primar si de director la cateva spitale si profesor? Mare lepra mai esti si tu. Mergi la azil ca numai prostii ai in cap. Lasa-ne.
-
Mai bine sa ne opereze doctorul decat sa ne puna marinarul pe catarg!
-
Dupa ce nu a facut nimic timp de un an si ceva la primarie, doreste sa faca acelasi lucru ca si Basescu, adica sa se refugieze la Cotroceni, pentru a scapa de "justitia" opiniei publice. Unde este "autostrada suspendata"? Poate cineva sa aminteasca macar un lucru rezolvat de Oprescu, asa cum se angaja in campania electorala?
Aceeasi Marie cu alta palarie! -
Nea doctor ,si matale esti cam obosit, esti cu coorul in 2 luntre ,n-ai vina. a trecut atita timp si nu spui nimic di matrapazlicurile lui videanu de la primarie, mie asta-mi spune ca esti shulfa, mergi la interes si culegi cit poti. de astia ca tine au mai fost, nu mai vreau, lasa-te.bine, oricum nu-ti propui sa castigi.
-
Sorin Mircea Oprescu vrea sa-si cumpere locul la Cotroceni prin promisiuni obtinute din vanzari de promisiuni anterioare.
Promisiunea ? Este un angajament onest. Angajament între doi parteneri. Unul promite și celălalt este convins că promisiunea va fi respectată. Fiecare primește, la rândul lui, conform înțelegerii, roadele promisiunii. Adică, tu cetățean mă votezi pe mine, Sorin Oprescu, primar general, și eu promit că mă voi ocupa exclusiv de problemele tale. Timp de 4 ani, nici mai mult nici mai puțin ! Nu mă răzgândesc precum au făcut alții. Plusez și promit că încrederea voastră nu va fi dezamăgită. Nu voi candida la președinția țării. M-am angajat, cu voi, în promisiune, și nu voi ceda tentațiilor de mărire.
Azi, Sorin Oprescu merge pe drumul deschis de cel care promitea demisia în 5 minute, de cel care promitea că se preocupă de criză.
Primarul general al capitalei vrea „pauză” de promisiune. Vrea, pe timpul pauzei, să devină locatarul Cotroceniului.
Oare ce ne va promite acum Sorin Oprescu ? Ne va promite alte... promisiuni. Promisiuni cumpărate din beneficiul vânzărilor de promisiuni anterioare ! Așa cum fata lui Băsescu și-a cumpărat o casă de un milion de euro din vânzări anterioare.
-
daca te votez doctore imi garantezi ca se va elimina spaga din sanatate?vei construi sosele suspendate?.cred ca sunt lucruri de domeniul fantasticului,asa ca domn doctor vezi de capitala ca tot degeaba, nu ai sanse.,dar merita sa incerci, macar ramai in istorie ca unul care a incercat sa ne prostesca.Apropo;ca sa fi ales trebuie sa dai spaga ,hahahaha
-
Este cea mai minunata stire din ultimile zile cand romanii aveau moralul la pamant. Dupa retragerea impusa domnului Duda, sper ca romanii intelectuali sa-l sustina macar pe Oprescu.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






In prostia lor congenitala. pedelistii l-au ignorat pe doctor. Vor avea surpriza viitoarelor sondaje. Dar la atat i-a dus capul.