Parlamentarii opoziţiei nu vor folosi în scop personal drepturile băneşti din perioada protestului
"Propun ca orice drept bănesc care va rezulta în urma activităţii din această perioadă şi care va fi trimis în martie să nu fie folosit în scop personal, ci îndreptat către o direcţie văduvită de măsurile Guverunului Boc", a spus Ponta.
Liderul PSD a propus, totodată, ca parlamentarii USL să nu participe la lucrările Birourilor Permanente, ale plenului şi ale comisiilor, el precizând că va exista doar un lider sau vicelider de grup care va observa desfăşurarea acestora.
Ponta a mai propus ca participarea parlamentarilor USL la acţiunile de reprezentare internaţională să fie strict limitată la cele care ţin de inetresele naţionale, orice alte deplasări urmând să înceteze.
"Vom fi prezenţi aici, în sediul Parlamentului, sau în stradă, alături de oameni, fără a primi în martie banii pe februarie dacă nu suntem la serviciu şi folosind aceşti bani pentru domenii prigonite de Guverul actual", a spus Ponta.
El a precizat că protestul parlamentar are ca finalitate schimbarea Guvernului, declanşarea alegerilor anticipate şi revenire ala normalitate a României.
Propunerile lui Ponta au fost adoptate prin vot de parlamentarii USL, înregistrându-se doar două abţineri.
-
Crin Antonescu: Cea mai mare realizare a noastră până acum se numeşte USL
26 Mai, 17:31 | 0 comentarii -
Antonescu: Victor Ponta nu a minţit, ca Băsescu, spunând că va curge lapte şi miere
26 Mai, 15:34 | 2 comentarii -
Neamţ. Liderii USL au participat la un miting alături de circa 2.000 de oameni
26 Mai, 14:33 | 2 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Titus Corlăţean: Monica Macovei nu are demnitatea morală să exprime critici în România
26 Mai, 12:48 | 9 comentarii -
Ponta: Guvernul îşi menţine decizia de a lua înapoi banii de la primăriile PDL
25 Mai, 15:05 | 25 comentarii
-
de la vorbe la fapte este un drum lung. cu siguranta Crin isi va pastra leafa ca doar si-a pastrat-o si pana acum si nu a facut nimic in Parlament.
-
Bre "Ilie Pintilie" nu inteleg nimic din ce "versi" acolo, dar nu pentru tine, ci pentru ceilalti forumisti trebuie sa spun ca ANI e un organism independent de monitorizare. ANI sesizeaza justitia in cazul neregulilor in declaratiile de avere si incompatibilitate. Au fost deserviti justitiei parlamentari din toate partidele. Cel mai mare dusman al ANI sunt UDMR se pare. De fapt ce vreau sa spun eu... Nici un partid sau parlamentar nu merita votul meu. Daca eu sunt in greva si nu merg la munca ce pretentii banesti sa am? Totusi cum bine spune bolsevicul Ilici, parlamentul e campul de bataie al parlamentarilor asa ca statul acasa (si nu pe gratis) nu vad sa fie o solutie. Prin comparatie: oamenii demonstreaza in frig IN STRADA si nu in casa sau pe forum...
-
@Gigi.Bai "Gingie".Nu iti este RUSINE,PUPINCURIST PDList sa spui ca ANI sa MONITORIZEZE ce fac aia in PARLAMENT? Pai cand o TARA intreaga a vazut cum ROBERTA ANASTASE si cu CIOCHISTU,stii tu care, au numarat ca si copii de GRADINITA.Numai ca spre deosebire de COPII care au destul timp sa invete sa numere,HOTII de la PDL numarau in CUNOSTINTA de CAUZA.Ce s-a intamplat apoi.A venit JUSTITIA BASISTA si in ciuda EVIDENTEI a spus ca PANARAMELE nu au comis o fapta PENALA ci erau cam adormiti.Dupa ce PONTA v-a PRELUA PUTEREA ca fost PROCUROR, trebuie sa CEARA,NU sa PUNA,ca ORGANELE abilitate ale STATULUI sa ia la PURICAT AVERILE tuturor celor din JUSTITIE si atunci sa vezi bani la BUGET.Ma uit la TELEVIZOR ,si vad,ca,BASESCU nu a DORMIT prea bine ASEARA si acum le SPUNE niste POVESTI ROMANILOR.Ma MINUNEZ.NIMIC despre ROMANI el BATE CAMPII despre EUROPA care la o CONFERINTA, Tinuta acum doua zile la PE, tocmai ce au constatat aia ca este PRIMUL DICTATOR din UE.Asa ca MARS,la TOMBERON JAVRA!
-
Astept sa imi publicati comentariul meu cu FOTA,sau ati intrat iar in dulcegarii cu PUPINCURISTII BASISTI.Comentariul imi apartine iar cenzura a fost DESFIINTATA de mult in ROMANIA.
-
Cand faci greva sau boicotezi ceva e clar ca nu ai pretentia la drepturi salariale sau de orice natura. Nu inteleg la ce drepturi se mai gandesc astia... ANI ar trebui sa monitorizeze daca respecta votul. NU MAI AM INCREDERE IN NICI UN POLITICIAN!
-
Da ? Si cum o sa faceti asta? O sa va aruncati cardurile? Ca banuiesc ca banii nu-i luati pe semnatura cu creionul chimic la caserie... Ci pe un card Gold, ce naiba ?! Ne prostiti cu povestile voastre de pinocchio...
-
@danel: cand spui retarzi FSN-isti cred ca te referi la Basescu, Flutur, Berceanu, etc. ca astia au fost in FSN prin '90. Nu am auzit sa fi fost Ponta sau Antonescu in FSN-ul la care te referi. Asa ca ai dreptate. Doar niste retarzi ca Basescu ar mai putea crede jigodiile care ne conduc. Baniesc ca la ei te refereai cand aminteai de jigodii.
-
Cei de la USL par mai corecti decat cei de la PDL.
Daca acum ar fi alegerile si contra celor de la PDL ar trebui sa aleg un portar, un gropar o femeie de serviciu sau orice categorie socio profesionala as vota bucuroasa orice dar nu PDL! -
doar retarzii fesenisti de pe aici mai cred jigodiile astea
-
Este o decizie corecta si de bun simt. Basescu isi da seama ca nava lui se scufunda si din fericire pentru noi, se pare ca de aceasta data isi va rata destinatia. Totusi este pacat sa vedem ca intr-o tara democratica, Guvernul si Presedintele ignora total vocea strazii.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






BAI"GINGIE".CRED ca tu, nu MUNCESTI NICAIERI,NEICA NIMENI, esti un PDList care 'SUGI" din MUNCA ALTORA.Daca nu stiai,cei care DEMONSTREAZA sun CETATENI(pune mana pe dictionar,analfabetule),dar asa cum zici tu, oamenii, pot sa isi exprime opiniile si in scris,pentru ca asa cum stii tu PDListule, toate SITurile sunt MONITORIZATE de PUTERE si chiar daca nu tin cont de OPINIILE CETATENILOR macar stiu care este STAREA de SPIRIT a POPULATIEI.Dar tu nu stii decat ca trebuie sa ai MATU plin,ca asa este la voi la PDL,MINTE MULTA NU se cere sa FII PROST sa ai PUTERE!