Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan i-a propus lui Marilen Pirtea să ocupe funcţia de ministru al Educaţiei: Voi reflecta. Decizia va fi luată după sărbători

Ilie Bolojan i-a propus lui Marilen Pirtea să ocupe funcţia de ministru al Educaţiei: Voi reflecta. Decizia va fi luată după sărbători

Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 10:57 23 Dec 2025 Modificat la 11:02 23 Dec 2025
poza in care apar Marilen Gabriel Pirtea, consilier onorific în Cancelaria premierului României şi Ilie Bolojan, prim-ministrul ţării.
Marilen Gabriel Pirtea, consilier onorific în Cancelaria premierului României şi Ilie Bolojan, prim-ministrul ţării. Sursa foto: Agerpres

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea a declarat marţi, pentru Agerpres, că va reflecta asupra propunerii de a prelua portofoliul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, după demisia lui Daniel David. Conform declaraţiilor deputatului PNL, premierul României, Ilie Bolojan, i-a recomandat să preia funcţia de ministru al Educaţiei. El a mai spus că va reflecta în perioada următoare, iar decizia va fi luată după perioada de sărbătorilor de iarnă.

Marilen Pirtea a subliniat că măsurile din Educaţie depind de bugetul alocat, iar fără un buget corespunzător, aceste măsuri vor părea mai mult constrângeri decât investiţii.

Potrivit acestuia, decizia va fi luată după perioada de sărbători. Pe de altă parte, marţi s-a aflat că pe primul loc al listei celor care ar putea ocupa fotoliul de ministru al Educaţiei şi Cercetării se află Luciana Antoci.

"Deciziile vor fi luate după sărbători. Am primit această propunere (n.r.: de a deveni ministru al Educaţiei şi Cercetării) din partea prim-ministrului, la care voi reflecta, decizia urmând a fi luată după perioada de sărbători. Este foarte important care va fi bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care sunt aşteptările în ceea ce priveşte măsurile pentru anul următor. Fără un buget consistent, măsurile din Educaţie vor părea mai mult coerciţii decât investiţii", a afirmat Marilen Pirtea.

Daniel David a anunţat luni seara că şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.

"Astăzi, 22 decembrie 2025, la exact un an de la invitaţia de a deveni ministru al Educaţiei şi Cercetării (22 decembrie 2024), i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea. Deşi demisia este un act unilateral, am vrut să fie o plecare amiabilă, aşa cum a fost şi colaborarea noastră.

A fost o onoare să servesc ţara noastră din această poziţie ca specialist/tehnocrat susţinut de PNL, dar neafiliat politic, în două mandate - 23 decembrie 2024 - 23 iunie 2025 şi 23 iunie 2025 - (probabil) 23 decembrie 2025 - şi le mulţumesc preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Ilie Bolojan pentru suportul constant. Pentru mine amândoi sunt oameni cinstiţi şi dedicaţi binelui ţării, astfel că mă bucur că am avut ocazia să lucrăm împreună", a scris Daniel David, pe blogul său.

Fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării a mai subliniat că motivaţia retragerii sale prin demisie este "simplă şi nu trebuie construite motivaţii ascunse" în jurul ei. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close