Antena 3 CNN Actualitate Înscrierile la clasa zero încep peste două săptămâni

Înscrierile la clasa zero încep peste două săptămâni

Înscrierile la clasa zero încep peste două săptămâni
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Mar 2013   •   11:11

Peste două săptămâni, părinţii îşi pot înscrie copiii la clasa zero. De pe 30 martie şi până pe 7 aprilie, şcolile care au astfel de clase sunt obligate să organizeze ziua porţilor deschise, pentru ca părinţii să poată vorbi cu cadrele didactice şi să afle informaţii privind locul în care vor învăţa copiii lor.

Prima etapă de înscriere începe pe 2 aprilie. Ministrul Educaţiei este optimist şi estimează că în  această etapa vor fi inscrisi 95% dintre copii.

Ministerul Educaţiei a făcut reguli noi pentru înscrierea la clasa zero. Părinţii pot alege să-şi înscrie copiii la ce şcoală vor, dar nu au prioritate decât la şcoala cea mai apropiată de casă, de care aparţin. Aşa că trebuie să-şi rezerve un loc şi acolo, ca să fie siguri că micuţii nu rămân pe dinafară, dacă unitatea de învăţământ pentru care au optat nu mai are locuri libere. Cererile părinţilor care vor la altă şcoală vor fi procesate şi de Ministerul educaţiei pe 29 aprilie.

Înscrierile se pot face şi online, dar părintele nu este scutit de un drum la şcoală, pentru că trebuie să valideze cererea. Formularele sunt disponibile începând din 2 aprilie pe www.edu.ro.

Prima etapă de înscriere este între 2 şi 22 aprilie, iar cea de a doua, între 8 şi 17 mai. Această perioadă e rezervată pentru cei care nu au gasit loc pentru că au refuzat şcoala de lângă domiciliu.

Pe 28 martie vor fi afişate la şcoli criteriile în funcţie de care vor fi triaţi copiii,iar în intervalul 30 martie - 7 aprilie, şcolile în care există clasa pregătitoare au obligaţia de a organiza o zi a porţilor deschise. În perioada 1-12 aprilie vor fi organizate întâlniri pentru informarea şi consilierea părinţilor ai căror copii se află în grădinţă şi care vor fi cuprinşi în învăţământul primar în anul şcolar 2013 - 2014. Totodată, între 02 şi 19 aprilie se va face evaluarea psihologica a copiilor care au mai puţin de 7 ani cand începe scoala, in septembrie.

Regulile sunt în dezbatere publică timp de o săptămână.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
MAE a refuzat intrarea în țară a unei delegații de la Kremlin. Rusia amenință
x close