Antena 3 CNN Actualitate Mihai Necolaiciuc va fi extrădat în România

Mihai Necolaiciuc va fi extrădat în România

 Mihai Necolaiciuc va fi extrădat în România
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Mar 2011   •   13:18

Fostul director CFR, Mihai Necolaiciuc, va fi extrădat în România. Decizia a fost luată de o instanţă americană. Necolaiciuc se află în custodia autorităţilor americane din 23 iunie 2009. Fostul director CFR a fost trimis în judecată de autorităţile române pentru  o fraudă la bugetul de stat de peste 100 de milioane de euro.

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii a anunţat că instanţa competentă americană a aprobat extrădarea către România a lui Necolaiciuc Mihai, informează surse din Ministerul român de Justiţie.

"Potrivit informaţiilor transmise astăzi, 2 martie 2011, de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, instanţa competentă americană a aprobat extrădarea către România a numitului Necolaiciuc Mihai cu privire la cererile de extrădare transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009", informează reprezentanţii MJ, citaţi de Mediafax.

Necolaiciuc poate înainta apel faţă de această decizie în faţa Tribunalului Districtual. În cazul în care se respinge apelul, poate ataca decizia în faţa Curţii Supreme de Justiţie a Statelor Unite ale Americii.

Mihai Necolaiciuc a fost director al Căilor Ferate Române între 2000 şi 2003. El a fost trimis în judecată de DNA pentru că în această perioadă a prejudiciat compania cu aproximativ 100 de milioane de euro, prin investiţii la preturi supraevaluate. Se bănuieşte însă că suma cu care ar fi prejudiciat statul român este mult mai mare. 

Necolaiciuc a fugit din ţară în 2005 şi a fost arestat apoi în data de 17 iunie 2009 de Agenţii Departamentului american pentru imigrare în Florida. 



×
Subiecte în articol: Mihai Necolaiciuc
Parteneri
Avertizare meteo ANM imediată de ploi torențiale, vijelii și grindină!
x close