Valentin Stan: Traian Băsescu se foloseşte de sloganuri naziste
Deşi i-a fost atribuită Guvernului liberal al României, replica preşedintelui vine la scurt timp după ce acesta a fost impresionat până la lacrimi în momentul în care, invitat la postul public de radio, a amintit de ordinul dat armatei de către generalul Ion Antonescu, în mai 1941.
"Pe vremea când ne era greu, aşteptam cu speranţă informaţii şi veşti de la Radio România. La Radio România s-a auzit... (pauză lungă - n.r.)... "Soldaţi români, vă ordon: treceţi Prutul"... (pauză, lacrimi - n.r.)", declara atunci Traian Băsescu.
Valentin Stan a mai prezentat în cadrul emisiunii câteva înregistrări audio, în care, atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi democrat-liberalul Emil Boc, folosesc expresia "lovitură de stat" în mod repetat. Ion Cristoiu susţine că formularea respectivă trebuie exprimată cu prudenţă şi numai atunci când este cu adevărat necesară.
Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza Zilei
Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3
Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3
Antena3.ro
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
-
am ascultat comentario lu Stan care e platit din bani partidului PC cum sunteti si voy platiti cei de la antena3 nu va e rusine sa lucrati la un post de televiziune unde vi se impune sa scriti si sa vorbiti numai ce va dicteaza sefu vostru PC (partidu comunist) alianta PCD fost partid comunist , mai bine va duceti la Protv ca sa va atelati talentu daca il aveti decat sa faceti ceva ce nu va convine, sau poate va place sa fiti cum va dicteaza seful vostru, adica sa scrieti si sa comentati cum vedeti voi cu ochi vostri nu cu cativa dolari pe care vi plateste seful vostru .. Va multumesc anticipat ca imi cititi mesaju
-
Nea Gadeo, mai nea Mihaie, baietii astia de-i inviti alde matale in emisiune si le ratezi cariera d ela circ, spune-le, mai baiatule, sa scoata ciunga din gura, vorbeste cu mamele lor sa le termine educatia aia de 7 ani de acasa, nu sa vina toti ciobanii sa se laude ca lucreaza in publicitate si sa plescaie guma si toti nevropatii cu nevroza interpretativa sa delireze in direct, mai baiatule, ca daca exista viata dupa moarte o fi existand si cariera dupa Felix, ca esti tinar, mai pustiule, chelesti tu, dar ai viata inainte.
-
si a mai fost ceva in emisiune, cu tipul de la mondenii, mihai bandac. vedeti detalii la http://rahoveanu.wordpress.com/
-
MANDAT DE ARESTARE PENTRU BASESCU LA NEW YORK
Domnule Badin
Astazi 12 Noiembrie publicatia New York Magazin a spart cenzura. Redactorul Culian , jurnalist al curajului si adevarului a publicat articolul "Morminte la Bucuresti, Menore la la New York". El desvalue fapte noi, incendiare ,despre scandalul ICR ,New York: Expozitia antisemita nu a fost una romanaeasca, ci una araba. Mana care a desecrat menore manjind, cu sange cuvantul Fuck, este al arabului OMAR MARWAN AMBAKI.( romanii au fost doar decorul si diversiunea).. .
Acesta expozitie de si oficial a fost inchisa la 15 August, este deschisa si azi dupa trei luni de zile....probabil pana la intoarcerea presedintelui din Iran .... Rezultatul anchetei americane incepe sa-si faca loc in media americana..... Profanarea mormintelor este legata de desecrarea menorelor...Se proileaza un scandal international..... Culmea ironiei, face ca.Anti Defamation League cea mai puternica asociatie evreiasca , se se afle cu sediul, la doua minute de galeria ICR. Articolul descrie in amanunt, descinderea in noaptea de 29 octombrie a unei unitati speciale in Hate Crime, pentru a lua probe. Faptul ca presedintele Basescu deschide,sponsorizeaza si refuza sa inchida ,un eveniment extremist care promoveaza teroarea si si ura de rasa in mijlocul celui mai mare oras american, la doi pasi de sediul ONU,creiaza o situatue fara precedent. Aceasta provocare cere un raspuns pe masura . Baza penala o reprezinta "plangerea"adresata politiei, in care subsemnatul cer deschidera unei anchete si dezamorsarea unei bombe aterorismului ideologic islamic. Aceast document oficial impreuna cu probele adunate, pun bazele Mandatului de Arestare in U.S., a cetateanului roman Traian Basescu. Copia acestui document ,cu antetul politiei americane si numar de inregistrare sta la dispozitia dumneavoastra. Sper ca acest caz sa fie obiectul unei emisiuni la Sinteza Zilei, Pot fi contactat prin amabilitatea publicatiei sus amintite.
Cu mult respect pentru jurnalismul de clasa internationala pe care il profesati.Sper sa va cunosc personal.
Robert Horvath New York 14 noiembrie 2008 ( cititi nymagazin nr 593 )
P.S. Trebue mentionat si faptul ca mandatul de arestare ,va anula prelungirea mandatului acordat clanului Patapievici de la patru ani la zero. -
N-AM VAZUT TIP SA SE MASTURBEZE MAI MULT CA ASTA IN VIATA MEA.!LABAR DIN NEAM
-
Acest analist de tip nou,comara pe oricine,si fe gata sa faca din oricine nazist,hitlerist,legionar,numai ca sa dea bune.La vremuri noi, suntem tot noi. Gesturile si galagia cu care-si impaneaza frazele arata lipsa de argumente.Prin 47 nu am vrut sa subscriu la "acordul" dela Helsinki,si un coleg mi=a spus Manistul nu semneaza. Domnul stan imi aduce aminte de acel coleg.,si de-Cine nu este cu noi.....
-
Invers, presedintelui ii este teama ca va fi amenintat sau fortat cu pistolul, sau pe romaneste ca i se va pune sula in coasta. Nu este bine sa trezim monstrii intunericului dindu-i ca exemplu. Desi va admir, de data asta ati forta nota.
-
stan e un cretin
-
am spus cretin/ gresit Pe scara e
idiot
cretin
imbecil
el e toti la un loc.Datorita lui mi/am vindut leptopul -
Puneti mustata gen hitler lui Patapievici si sa vedeti ce iese , de aceea cred ca afisaza insemnele naziste, sprijinit puternic de basescu...
-
La inceput m-i sa parut cu umor . Apoi a fost penibil , apoi de prost gust , apoi paranoic , apoi dus cu pluta . Sunteti deja toti o adunatura de frustrati si cu gandire negativista. Adica cei din emisiune. Ar trebui sa va controlati putin ca nu da deloc bine la imagine ce faceti !
-
Pt.Valentibn Stan,la prima emisiune ma voi stradui sa alertez un echipaj de ambulanta dotat cu o camasa de forta. Eventual,ca sa nu pun oamenii pe drumuri va voi trimite o cutie de sedative si il astept afara cu un furtun de la hidrantul de incendiu/ un dus rece e recomandat fiintelor umane sarite de pe fix si care devin agresive. Pacat ca va tarati prin mocirla alaturi de un individ bolnav mintal.
-
de DEPARTE cel mai bun actor al acestur timpuri, fara a jigni celelalte mari valori din bransa. Ne place ff mult!
FELICITARI!!! -
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/828139/Monica-Macovei-quotfemeia-Europeiquot
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Lozincile se scandeaza si online pe "lozinci (punct) ro". Intra si tu, citeste-le, sau trimite lozinci noi!