ŞTIRI DIN sport
Sebastian Vettel se simte bine la el acasă şi obţine al şaselea pole-position al sezonului. Michael Schumacher, poziţia 11 la MP al Germaniei
Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) va ocupa prima poziţie pe grila de start a Marelui Premiu al Germaniei, a 11-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care va avea loc, duminică, pe circuitul de la Hockenheim, potrivit Mediafax.
Sebastian Vettel, care a reuşit al şaselea pole-position în acest sezon, a fost cel mai rapid în şedinţa de calificări de sâmbătă, fiind urmat de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari), de brazilianul Felipe Massa (Ferrari) şi de coechipierul său, australianul Mark Webber.
Britanicul Jenson Button (McLaren) va pleca de pe poziţia a cincea, iar de pe locul şase va porni colegul şi compatriotul său, Lewis Hamilton.
Calificările de sâmbătă au fost întrerupte timp de aproximativ cinci minute, în urma unui accident al italianului Vitantonio Liuzzi (Force India), survenit la începutul Q1. Monopostul lui Liuzzi s-a ciocnit de un zid, în al patrulea tur rapid al italianului. Partea din faţă a maşinii a fost avariată, dar Liuzzi a scăpat nevătămat.
"Am avut o problemă pe porţiunea pe care exista iarbă artificială. A fost ceva neprevăzut. Credeam că pista este mult mai uscată", a declarat pilotul.
Grila de start a Marelui Premiu al Germaniei este următoarea:
1. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) 1:13.791
2. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 1:13.793
3. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:14.290
4. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 1:14.347
5. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:14.427
6. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:14.566
7. Robert Kubica (Polonia/Renault) 1:15.079
8. Rubens Barrichello (Brazilia/Williams-Cosworth) 1:15.109
9. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 1:15.179
10. Nico Hülkenberg (Germania/Williams-Cosworth) 1:15.339
11. Michael Schumacher (Germania/Mercedes) 1:15.026
12. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber-Ferrari) 1:15.084
13. Vitali Petrov (Rusia/Renault) 1:15.307
14. Adrian Sutil (Germania/Force India-Mercedes) 1:15.467
15. Pedro de la Rosa (Spania/Sauber-Ferrari) 1:15.550
16. Jaime Alguersuari (Spania/Toro Rosso-Ferrari) 1:15.588
17. Sébastien Buemi (Elveţia/Toro Rosso-Ferrari) 1:15.974
18. Jarno Trulli (Italia/Lotus-Cosworth) 1:17.583
19. Heikki Kovalainen (Finlanda/Lotus-Cosworth) 1:18.300
20. Timo Glock (Germania/Virgin-Cosworth) 1:18.343
21. Bruno Senna (Brazilia/Hispania-Cosworth) 1:18.592
22. Vitantonio Liuzzi (Italia/Force India-Mercedes) 1:18.592
23. Sakon Yamamoto (Japonia/Hispania-Cosworth) 1:19.844
24. Lucas Di Grassi (Brazilia/Virgin-Cosworth) fără timp.
Antena3.ro
TOPUL ŞTIRILOR DIN CATEGORIA sport/auto-moto
- Tragedie pe circuitul de la Indianapolis: Un motociclist de 13 ani a murit în urma unui accident25 vizualizari
- Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Belgiei20 vizualizari
- Dani Pedrosa a câştigat Marele Premiu al Italiei, la clasa regină14 vizualizari
- Piloţii McLaren au dominat sesiunile de antrenament de la MP al Turciei14 vizualizari
- Michael Schumacher, penalizat cu zece locuri pentru o manevră periculoasă14 vizualizari
- Jorge Lorenzo a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii la MotoGP13 vizualizari
- Vettel pleacă din pole position în MP al Ungariei5 vizualizari
STIRI SIMILARE
- Sebastian Vettel se simte bine la el acasă şi obţine al şaselea pole-position al sezonului. Michael Schumacher, poziţia 11 la MP al Germaniei
- Ferrari îşi mută atenţia pe maşina din 2010 şi acceptă că sezonul este pierdut
- Delegaţii liberali joacă la două capete: Calculele voturilor dau cu plus şi la Tăricenu, şi la Antonescu

COMENTARII