Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin Under 18

România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin Under 18

România s-a calificat în finala Campionatului Mondial de handbal feminin Under 18
de M.T.    |    01 Aug 2014   •   20:14

Echipa naţională de handbal feminin Under 18 a României s-a calificat în finala Campionatului Mondial care se desfăşoară în Macedonia.

Vineri, în prima semifinală, România a învins cu 28-25 naţionala Muntenegrului, după ce la pauză era condusă cu 13-12.

Cu 10 goluri marcate, Cristina Laslo a fost cea mai bună jucătoare din echipa României, o contribuţie importantă la victorie având şi Bianca Maria Bazaliu, care a înscris de nouă ori.

De cealaltă parte, Durdina Jaukovic a reuşit 12 goluri, dar prestaţia sa a fost insuficientă pentru ca Muntenegru să joace pentru titlul mondial.

Ultimul act va avea loc duminică, adversara "tricolorelor" urmând să se aleagă dintre Danemarca şi Germania.

La ediţia precedentă a Campionatului Mondial, disputată în 2012 şi câştigată de Danemarca, România s-a clasat pe locul 4.

Reprezentantele ţării noastre au fost învins atunci în finala mică de Norvegia, care a completat astfel podiumul pe care s-a mai aflat Rusia.

×
Subiecte în articol: România Muntenegru macedonia
Parteneri
Prognoza meteo 18 martie - 15 aprilie 2024
x close