Antena 3 CNN Sport Tenis Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Roland Garros
de M.T.    |    25 Mai 2014   •   18:51

Monica Niculescu s-a calificat în turul doi la Roland Garros, al doilea turneu Grand Slam al anului, după ce a trecut de Kaia Kanepi din Estonia, a 25-a favorită de la Paris.

Locul 76 WTA, Niculescu a revenit după ce a pierdut primul set şi s-a impus cu 5-7, 6-3, 6-1, la capătul a două ore şi 15 minute de joc.

În turul următor, Niculescu o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Romina Oprandi (Elveţia - locul 189) şi Paula Ormaechea (Argentina - locul 75).

România mai are trei reprezentate pe tabloul principal feminin de la Roland Garros.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, va juca împotriva rusoaicei Alisa Kleibanova, locul 85 WTA.

Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, o va întâlni pe Aleksandrei Wozniak (Canada - locul 149), în timp ce Alexandra Cadanţu, locul 80 WTA, o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens (148 WTA).

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close